Kanal D a lansat, pe 21 iulie, încă un serial din ţara de origine a trustului Dogan, a cărui acţiune se petrece în Turcia anilor ’50.
Kanal D a lansat, pe 21 iulie, încă un serial din ţara de origine a trustului Dogan, a cărui acţiune se petrece în Turcia anilor ’50.
„Stăpâna inimii” e povestea tinerei Gullu (Özgü Namal, foto dr.), o frumoasă dar foarte săracă fată, care lucrează la una dintre fabricile lui Muzaffer (Mehmet Aslantug, foto st.), cel mai mare bogătaş din Adana (oraş din sudul Turciei).
Gullu e îndrăgostită de Kemal (Caner Cindoruk), angajat ca mecanic în aceeaşi fabrică, iar cei doi plănuiesc să îşi întemeieze o familie imediat ce ea va împlini 18 ani. Familia tinerei se opune, însă, cu vehemenţă acestei relaţii, deoarece părinţii ei îşi doresc ca Gullu să îşi găsească un soţ bogat.
Adaptare după un roman
Ei încearcă să o mărite cu nepotul proprietarului fabricii, Ramazan (Necip Memili), care oferă o mulţime de bani pentru mâna fetei. Pe de altă parte, întoarcerea lui Muzaffer în Adana, după un periplu european de 6 luni, îi va schimba în totalitate destinul lui Gullu.
“Stăpâna inimii” e difuzat în fiecare zi, de luni până duminică, de la ora 14.45, la Kanal D. Filmările la noua producţie a postului au început în 2009, iar povestea este adaptată după romanul omonim al lui Orhan Kemal.
Serialul care a înlocuit “La mâna destinului” în grila postului este unul dintre cele mai scumpe din istoria Turciei, câştigând numeroase premii locale de televiziune.