Homepage  / Ultimul număr

„Narcisa: Iubiri nelegiuite” se termină în noiembrie

„Narcisa: Iubiri nelegiuite” se termină în noiembrie

de Redactia Tvmania

În ciuda succesului, serialul „Narcisa: Iubiri nelegiuite” se termină, în mod neaşteptat, în plin sezon de toamnă, în prima jumătate a lui noiembrie. Aflaţi ce planuri au în continuare actorii protagonişti, dar şi care va fi soarta personajelor interpretate de aceştia.

Sezonul al treilea al serialului „Narcisa sălbatică”, denumit „Narcisa: Iubiri nelegiuite”, a debutat cu dreptul pe 5 septembrie. Se anunţa unul spectaculos, mai ales că din distribuţie aveau să facă parte nume noi, printre care şi Denis Ştefan, fosta vedetă Acasă. La două luni de la debutul sezonului trei, serialul a ajuns însă la final.

„Vorbim de aproape 200 de episoade şi de 3 sezoane, longevitate remarcabilă, dacă nu chiar unică în România, pe genul serial-romance. Este absolut normal să existe un deznodământ al poveştii tumultuoase de iubire dintre Narcisa şi Tudor, precum şi al poveştilor adiacente. Şi cred că telespectatorii de-abia aşteaptă să afle dacă acest sfârşit va fi fericit sau nu”, a motivat decizia Augusta Lazarov, Head of Entertainment la Antena 1.

Aceasta a mai precizat că nu este exclus să existe un nou sezon.

Citeşte textul integral în revistă

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton