Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Zoe Saldana e geloasă pe fostele lui Bradley Cooper

18 April 2012

Deși s-a zvonit că s-ar fi despărțit acum câteva săptămâni, se pare că Zoe Saldana și Bradley Cooper continuă să formeze un cuplu, deși nu lipsit de probleme. Actrița de 33 de ani nu suportă că Bradley continuă să fie în relații bune cu mai toate fostele sale iubite.

„Bradley e încă prieten cu fostele sale, iar Zoe nu poate înțelege asta', a spus o sursă citată de National Enquirer.

Cel mai recent episod a fost cel în care Bradley a stat la taclale cu Scarlett Johansson în timpul festivităților care au precedat Gala Premiilor Oscar din acest an. După aceea, spun sursele, Zoe Saldana nu l-a scăpat din ochi toată seara pe Bradley.

Zoe Saldana a mai avut parte de o întâmplare asemănătoare și a doua zi, când iubitul ei a regăsit-o pe Sandra Bullock printre invitații de la Oscaruri.

Zoe Saldana se înțelege prea bine cu „mama soacră'

Pe de altă parte, Bradley Cooper este nemulțumit că iubita sa petrece prea mult timp în compania mamei lui. Mai mult, el i-a spus că vede asta ca „un semn rău' în relația lor.

Actorul de 37 de ani a întâlnit-o pe Saldana (33) pe platourile de filmare ale peliculei „Words'. Bradley, care s-a despărțit de Renee Zellweger anul trecut, și care a mai fost cuplat (cel puțin conform presei de scandal) cu Jennifer Lopez și Olivia Wilde, a declarat în trecut că preferă o relație cu o colegă de breaslă.

„Legătura și chimia sunt lucruri minunate, iar dacă cealaltă persoană este obișnuită cu media, asta face lucrurile mai ușoare', spune Bradley Cooper.

Zoe (33 de ani) s-a cuplat cu Bradley la puțin timp după despărțirea de Keith Britton, care i-a fost partener de viață timp de 11 ani.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare