George Clooney, scenarist şi regizor al acestei pelicule, joacă şi rolul guvernatorului Morris, un candidat care participă la alegerile preliminare pentru preşedinţie din partea Partidului Democrat. În frenezia ultimelor zile din campania de nominalizare, Stephen Meyers (Ryan Gosling, foto), secretarul de presă al guvernatorului Morris, se trezeşte prins într-o serie de maşinaţiuni care pun în pericol şansele politicianului de a câştiga.