Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Zina Dumitrescu dă startul la „Doamne de poveste”

12 February 2012

Cel mai nou sezon al emisiunii „Doamne de poveste' le va fi dedicat acelora care au știut să fie femei și doamne într-o lume de tovarăși și tovarășe. Printre ele, Zina Dumitrescu, Romanița Iovan și Bianca Brad au făcut, în Epoca de Aur, din meseria de model o carieră, și vor apărea în următoarele ediții prezentate de Olivia Steer.

În prima ediție, programată duminică, pe 12 februarie, de la 16.30, Olivia Steer prezintă portretul Zinei Dumitrescu, care a trecut prin viață cu o eleganță demnă de curțile regale.

Relația controversată și mult disputată din presa ultimelor săptămâni dintre Zina și fiul ei, Cătălin, va fi și ea lămurită, în exclusivitate, de declarațiile pe care Cătălin le-a făcut reporterului emisiunii „Doamne de poveste'.

„Acasă era frumos, era o casă frumoasă, o casă cu mulți prieteni, o casă cu multe vizite, o casă plină. Mama a fost dintotdeauna o persoană exigentă, foarte corectă, și-a dorit să fiu un elev bun, să învăț bine, să nu chiulesc (…). Îmi amintesc că absolut toată lumea îi asculta sfaturile, mă refer la bărbați, erau foarte mulți care veneau să-i ceară sfatul, persoane publice, persoane importante, avocați, politicieni, actori', și-a amintit Cătălin Negreanu despre vremurile copilăriei.

În premieră, în prima ediție din noul sezon „Doamne de poveste', telespectatorii vor vedea poze din tinerețea Zinei, filmări vechi, reviste, ședințe foto speciale, până și carnetul de sindicat și cele de serviciu.

„Mama a fost o artistă și este o artistă în adevăratul sens al cuvântului, nu a fost și nu va fi niciodată o business woman și tot ce a făcut, a făcut cu sufletul. Dacă am un anumit regret este că ar fi putut sau am fi putut gestiona mai bine, din punct de vedere financiar, ca business, ceea ce în ziua de azi există cunoscut sub brandul Zina Dumitrescu', a adăugat Cătălin.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare