De cât timp o cunoști pe Lorelei, cea cu care ai făcut echipă la „Asia Express”?
Cred că de vreo 3 ani ne ştim, socially, toată lumea fashion cunoaşte pe toată lumea fashion în Bucureşti şi cine spune că nu, minte.
Cum ați ajuns să faceți echipă în reality show-ul de la Antena 1?
Ne-am unit forţele la invitaţia celor de la „Asia Express”. Şi a fost perfect.
Dintr-un interviu, difuzat în online în urmă cu ceva timp, am înțeles că tu ai mai primit propunerea de a participa la acest format… chiar refuzai vehement ideea. Ce te-a făcut să-ți schimbi părerea?
Cred că ştiu deja despre mine ce pot şi ce nu pot face şi genul ăsta de abandon total al familiarului, să alerg prin ţări străine la propriu, nu părea deloc filmul meu. M-a convins insistența invitaţiei!
Te-ai uitat la sezoanele precedente?
Le-am răsfoit mai degrabă, altfel poate dacă eram mai în temă, lucrurile ar fi stat diferit. Nu cu mult.
Ce te-a intrigat cel mai tare la acest format?
Exact ideea de a abandona totul în urmă şi să încerci să te descurci fără mijloace.
Ce probă ți s-a părut îngrozitoare? Și cum ai reușit să treci peste ea?
Cele cu animale vii şi care mai presupuneau şi transportul lor la autostop. Nu le-am făcut, aşa am trecut peste ele.
Ai avut de gustat tot felul de… preparate deloc îmbietoare. Cum ți se mai pare zerbușca (n.r. un preparat tradițional moldovenesc cu zer) acum?
La fel de… oribilă!
Ce ți-ai putut cumpăra doar cu 1 euro pe zi?
O pungă de chips şi un suc. Ăsta era meniul zilei, de obicei.
Ce țară te-a surprins cel mai tare pe „Drumul Împăraților”? Și în care te-ai reîntoarce într-o vacanță?
Turcia, în mod clar m-aş întoarce.
Cum ți s-au părut ținutele Irinei Fodor din emisiune? Din punctual tău de vedere, ca designer… Dintre ele, care este preferata ta?
Uite, îmi amintesc de o rochie neagră de șifon cu un trandafir imprimat pe piept.
Despre conflictul cu Adriana Trandafir
E clar că această emisiune te-a scos din zona ta de confort. Ce crezi că ai descoperit la tine în urma participării la „Asia Express”?
Am aflat că îmi face plăcere să descopăr oameni, am învăţat să predau controlul asupra a ceea ce se întâmplă şi să mă bucur de experienţă. Şi am aflat şi ca iubirea e de fapt unilaterală şi nu implică neapărat reciprocitate ca să fie valabilă.
Și care sunt feedback-urile pe care le primești? Declarai, la un moment dat, că România nu e pregătită pentru tine…
Eu am declarat că mi s-a tot spus de-a lungul timpului ca nu e pregătită piaţa pentru mine. De fapt, numai asta am auzit. În mod foarte surprinzător, am descoperit că am un public mişto şi smart, cu umor, care mă vrea şi mă cere la rampă. Şi eu le sunt recunoscător şi le mulţumesc şi prin voi pentru iubirea şi sprijinul lor.
Cum văd cei din familia ta tot ce se întâmplă cu tine în „Asia Express”?
Ai mei cred că mă descoperă abia acum cu totul, pentru că eu am tot avut tendinţa să mă ascund şi să mă păstrez mult pentru mine. Sunt mândri.
Ai avut ceva conflicte și cu unii concurenți, AdrianaTrandafir este doar un exemplu. Care sunt relațiile după ce v-ați întors din „Asia Express”? V-ați întâlnit? Ai mai păstrat legătura cu ceilalți concurenți?
Eu nu am avut un conflict real cu nimeni. Din punctul meu de vedere, am plecat de acolo toţi amici. Nici măcar cu Adriana nu am avut un conflict. Ca să fac faţă presiunii psihice în „Asia Express”, eu mi- am creat această narativă cum că sunt la joacă împreună cu alţi copii şi evident că toţi avem simpatii mai puternice pentru unii faţă de alţii. Ce spui tu conflict cu Adriana e de fapt o lipsă de conexiune şi de comunicare.
Da, ne mai vedem. Evident că mai des cu unii decât cu alţii, şi asta pentru că avem stiluri de viaţa comparabile.
„Eram de la măturător până la director”
„Fă” e deja o „amprentă lingvistică”… folosești des această interjecție. Cum de ai „adoptat-o”?
E foarte veche. De prin 2009, vorbeam “la mişto” între noi, în privat pentru că ne amuză. Inițial era “fetiţă” pe care am decis cu toţii să îl abandonăm şi a câştigat “fă”. L-am folosit aşa de des, încât copilul unei prietene i-a zis învăţătoarei “fă” în prima săptămână de şcoală.
Ca să fiu sincer nu chiar mă pot lăuda că mă onorează, e un tic verbal de care m-aş fi lipsit. Dacă puteam.
Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut după ce te-ai întors din „Asia Express”?
Să plâng. Şi apoi să mănânc.
Ai un MBA în Managementul Luxului, la Paris… De ce crezi că nu ți-a mers atât de bine ca antreprenor?
Pentru că n-ai cum să le faci pe toate în acelaşi timp şi să îţi iasă şi magic. Şi eu eram de la măturător până la director, trecând prin contabilitate şi tehnologie, totul în acelaşi timp.
Care este povestea tatuajelor tale? Ce semnifică? Urmează și altele?
Tatuajele mele sunt poveşti pe care le marchez pe piele. Eu îmi tatuez ceva numai ca să comemorez un eveniment important în viaţa mea. M-am gândit că aşa nu voi regreta mai târziu. Sunt păsări, stele, figuri de dans, interpretări falice, opere de artă…
Când te vom vedea iar la TV?
Întrebaţi televiziunile! Ştiu sigur că mi-a plăcut experienta filmării şi la Asia, şi la seriale sau filme. Ştiu la fel de sigur că nu aş fi grozav într-o postură tâmpă şi într-un proiect în care nu mă regăsesc. Deci probabil la tv mă veţi vedea într-un format mişto, când mi se va propune.
Apropo de apariția ta în serialul „Ruxx” produs de HBO, ce fel de personaje ți-ar plăcea să interpretezi?
La RUXX nici nu cred că am jucat musai un personaj, eu când nu am indicaţii regizorale despre ce se doreşte de la mine, mă joc pe mine.
Dar de cântat… dincolo de contextul pandemic, vei relua recitalurile de la Apolo 111?
Nu am în plan o revenire la cântat pe scenă, nu o exclud însă. Aştept un context mai prietenos pandemic wise.
Dacă ar fi să-ți faci din nou bagajul pentru „Asia Express”, ce ai pune în plus în rucsac?
În plus?! Cred că glumeşti! Am avut la mine tot ce mi-a trebuit şi nimic în minus sau în plus. Nici nu cred că ar mai fi încăput mare lucru.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Citește și