Homepage  / Nu rata!

Zahărul: energie sau drog? – un reportaj marca “România, te iubesc!”

Zahărul: energie sau drog? - un reportaj marca “România, te iubesc!”

de Redactia Tvmania

Duminica aceasta, Anca Nastasi pune alimentația românilor sub lupă, într-un reportaj marca “România, te iubesc!”, în care personajul principal este zahărul. Îl găsim peste tot, este imposibil de ocolit și, cel mai important, este, de multe ori, ascuns în mâncarea de zi cu zi!

Anca Nastasi

Oamenii nu știu ce consumă, iar procentul zahărului ascuns în alimente este unul destul de mare. Chiar dacă vrei să ai o dietă sănătoasă, cei care asigură oferta au grijă ca glicemia noastră să nu scadă. Anca Nastasi a stat de vorbă cu medici, nutriționiști și producători din industria alimentară, pentru a afla rolul exact al zahărului în alimentația noastră. Duminică, Anca ne prezintă și câteva persoane cu diverse afecțiuni dobândite din cauza obiceiului dăunător de a consuma zahăr.

“Fără să ne dăm seama, zahărul s-a strecurat în dieta noastră și e aproape imposibil să renunțăm la el: în pâine, în mezeluri, în iaurturi, sosuri și supe. La fiecare îmbucătură, industria procesatoare ne hrănește cu zahăr, linguriță cu linguriță. 80% dintre alimentele pe care le cumpărăm conțin zahăr adăugat. Stiți cât zahăr mâncați într-o zi? Dar într-un an? Mâncăm de 3 ori mai mult zahăr decât recomandă Organizația Mondială a Sănătății. Ce se întâmplă când îi tai unui copil rația zilnică de dulciuri, ca să-l salvezi de la obezitate, vedeți duminică, la «România, te iubesc!»”, a declarat Anca.

E dependența de zahăr o exagerare sau o realitate crudă? Există vreo legătură între zahăr și obezitate, miopie, boli cardiace sau cancer? Duminică intrăm în culisele unei afaceri dulci și profitabile, iar descoperirile ne vor lăsa un gust amar. Telespectatorii vor vedea care sunt lucrurile de care trebuie să țină cont la rafturile magazinelor, ce efecte are acest ingredient ascuns, dar și care sunt produsele ce conțin cel mai mare procent de zahăr.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton