Homepage  / Articole

YouTube i-a făcut celebri

YouTube i-a făcut celebri

de Redactia Tvmania

Americanii au auzit prima dată despre Justin Bieber, Greyson Chance şi „Dragostea din tei” de pe YouTube, site-ul care a dovedit că te poate face celebru.

.

Greyson Michael Chance

SUCCES TOTAL. Greyson Chance a primit, la doar 12 ani, primul lui contract, cu casa de discuri a lui Ellen DeGeneres.

Cel mai recent exemplu notabil de popularitate obţinută prin intermediul YouTube-ului îl constituie povestea lui Greyson Michael Chance.

Puştiul de 12 ani este cea mai nouă senzaţie pop, după ce – în luna aprilie – a publicat pe YouTube un filmuleţ în care cânta la pian „Paparazzi” de Lady Gaga, la festivalul muzical al şcolii sale. „Noul Justin Bieber” a făcut apoi senzaţie la „The Ellen DeGeneres Show”, la mijlocul lui mai, primind şi un telefon de la Lady Gaga în timpul emisiunii. După două săptămâni, Chance (care este acum în clasa a şasea) apărea la aceeaşi emisiune, pentru a primi 10.000 de dolari de la DeGeneres şi un contract cu noua casă de discuri a acesteia, „eleveneleven”.

În prezent, cover-ul melodiei lui Lady Gaga făcut de Greyson (care a postat pe YouTube şi două melodii compuse de el, „Stars” şi „Broken Hearts”) a depăşit 24 de milioane de vizualizări pe YouTube!

Înaintea lui Chance, Justin Bieber (16 ani) făcea istorie pe YouTube. Mama lui a postat pe site-ul YouTube filmuleţe în care Justin cânta melodia lui Ne-Yo, „So Sick”, la un concurs local, din Stratford (Canada), apoi a tot încărcat imagini cu talentatul ei băiat (care avea atunci 12 ani). Descoperit pe Internet din întâmplare de managerul Scooter Braun, Bieber a obţinut un contract cu casa de discuri Island Records. Acum adolescentul e celebru în toată lumea.

.

Sfaturi cu folos

Esmée Denters

CELEBRĂ. Esmée Denters (21 de ani) a mers în turneu cu Justin Timberlake în 2007, cântând în deschidere, şi a scos primul ei album („Outta Here”) anul trecut.

Acum trei ani, britanica Lauren Luke (23 de ani) începea să posteze pe YouTube filmuleţe în care oferea sfaturi de make-up, demonstrându-le chiar pe faţa ei. Cu milioane de vizualizări (un clip în care reface machajul Leonei Lewis din videoclipul melodiei „Bleeding Love” i-a adus peste 3,5 milioane de fani), filmuleţele tinerei (al cărei username este Panacea81) au fost un succes, iar femei din Australia şi India i-au scris cerându-i să recreeze machiajele unor vedete şi să le posteze pe Internet.

Iar acum doi ani, Lauren a devenit ţinta a două celebre companii de cosmetice (Mac şi Barry M), care s-au bătut să îi ofere contracte. Acum, Lauren a semnat cu Barry M Cosmetics şi foloseşte doar produsele acestora în tutorialele de pe YouTube, lansându-şi însă şi propria linie de produse cosmetice!

Tot YouTube-ul i-a adus faima olandezei Esmée Denters (21 de ani), care – în 2006 – posta cover-uri ale unor cântece de Justin Timberlake şi Natasha Bedingfield, fiind descoperită de un manager olandez şi semnând ulterior un contract cu casa de discuri a lui Justin Timberlake, „Tennman Records”.

.

„The Numa Numa Song”

Numele lui Gary Brolsma (24 de ani) vă spune ceva? Dacă nu, aflaţi că în SUA e ditamai vedeta, el fiind responsabil de popularizarea melodiei „Dragostea din tei” pe meleaguri americane, în 2004. Tânărul din Saddle Brook (New Jersey) a început să se filmeze în timp ce cânta melodia grupului O-Zone şi gesticula, amuzat, şi a publicat filmuleţul sub numele de „Numa Numa”.Imaginile au devenit un fenomen, fiind urmărite până acum de peste 37 de milioane de persoane din toată lumea. Brolsma a furat oarecum ideea, dintr-ul clip animat japonez „Maiyahi”.

Acum, Brolsma are în CV reclame, apariţii în emisiuni celebre ca „Good Morning America” şi „The Tonight Show”, în câteva videoclipuri, un episod din „South Park” şi unul din „NCIS: Anchetă militară”, propriul album („Weird Tempo”) şi prezenţa în Cartea Recordurilor din 2008 (filmuleţul „Numa Numa” a fost al doilea ca număr de accesări din istorie, cu 700 de milioane de vizualizări).

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton