Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cine va prezenta noul sezon Xtra Night Show în locul lui Dan Capatos. Emisiunea revine la Antena Stars toamna aceasta

de Redactia Tvmania,

Începând din această toamnă, reality show-ul Xtra Night Show le aduce telespectatorilor weekendul perfect la Antena Stars, cu o porție săptămânală de relaxare și divertisment, de vineri până duminică, de la 21.30.

Natalia Mateuț și Andrei Ștefănescu vor prezenta Xtra Night Show

Natalia Mateuț și Andrei Ștefănescu vor însoți publicul în serile de weekend cu subiecte mondene si dezbateri captivante alături de invitații lor, pentru o stare de bine și momente de neuitat.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

„Tot timpul, toamna aduce lucruri şi schimbări bune pentru fiecare dintre noi, şi aşa se întâmplă şi pentru mine. Sunt recunoscătoare pentru ce trăiesc şi fericită că aici, la Antena Stars, am învăţat televiziune. Iubesc ceea ce fac şi vin cu drag la job, iar asta nu-i deloc puţin lucru. Televiziunea este marea mea pasiune şi atunci când mi se oferă un nou proiect nu pot decât să mă bucur şi să primesc confirmarea faptului că ceea ce fac, fac bine. Împreună cu partenerul meu, Andrei Ştefănescu, promitem să aducem în faţa oamenilor la fel de multă efervescenţă, energie, glume, materiale şi interviuri, dar şi invitaţi în exclusivitate. Ne bucurăm că putem să continuăm ca şi colegi, deoarece eu şi Andrei am format de-a lungul timpului o echipă frumoasă, ne-am făcut treaba foarte bine în orice proiect am fost implicaţi. A fost un an foarte frumos alături de echipa lui Dan Capatos, continuăm să fim colegi şi asta nu face decât să ne bucure! Abia aştept să începem!”, a declarat Natalia Mateuţ.

La rândul lui, Andrei Ştefănescu dezvăluie: „Ne bucurăm că emisiunea Xtra Night Show se va vedea şi în weekend, de la 21.30, la Antena Stars. Pentru că, ştiţi cum e, lumea mondenă nu stă în loc nicio clipă. Aşadar, toamna aceasta, serile de weekend, vineri, sâmbătă şi duminică, eu şi colega mea, Natalia, cu care fac o super echipă, vă aşteptăm pe Antena Stars!”.

Dan Capatos readuce pe micile ecrane formatul Un show păcătos”

Tot în această toamnă, unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori de divertisment din România, cu o experienţă de peste 30 de ani pe piaţa media, Dan Capatos, readuce pe micile ecrane formatul, „Un show păcătos”. Late night show-ul care a scris istorie revine începând din 26 august, în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 21.30, la Antena Stars. Alături de Dan Capatos, gazda emisiunii, vor putea fi urmăriţi Mara Bănică şi DJ-ul Silviu Andrei.

După zeci de sezoane în care s-au jucat cu focul şi s-au distrat periculos, aducându-le telespectatorilor cele mai tari exclusivităţi din lumea mondenă, din postura de cel mai urmărit late night din România, Dan Capatos şi echipa sa le dau întâlnire telespectatorilor în direct din platoul „Un show păcătos”.

„Toamna asta revenim cu un format care, fără lipsă de modestie, a fost mai bine de 12 ani pe primul loc în topul clasamentelor de audienţă. Sunt bucuros că îi voi avea din nou alături de mine pe bunul meu prieten, Silviu Andrei dar şi pe “sora” mea Mara Bănică şi împreună vom încerca să aşternem un zâmbet pe feţele telespectatorilor noştri, înainte de culcare”, declară Dan Capatos.

Sursă foto: Antena Stars

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te