Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Ce grupuri vor avea jurații la X Factor sezon 10

de Ioana Maria,

Concurenți de excepție încep să se dezvăluie începând din această seară, la Antena 1, în cel de-al zecelea sezon X Factor, iar jurații vor afla ce grupe vor primi! Suprizele se țin lanț atât pentru jurați, cât și pentru cei de acasă, care vor avea parte în această săptămână de o dublă premieră – astăzi și vineri -, de la ora 20.30, la Antena 1! 

Prezentatorii Răzvan și Dani au pregătite o mulțime de surprize, iar o parte dintre ele vor începe să se dezvăluie chiar din această seară. Prima ediție X Factor din acest sezon va fi deschisă cu un moment artistic legendar susținut de Andrada Precup, Dragoș Moldovan, Lorelai Bratu, Jeni Ion, Anamaria German și Vlad Negoiță, însă acesta este doar începutul. 

Delia: ”Am trecut prin toate stările”

”În fiecare zi de audiții am avut parte de câte un moment special, în afara concursului, e vorba de niște oameni extrem de speciali pe care nu îi vezi toată ziua la televizor, dar merită să fie văzuți! De la Corul Madrigal și până la moment de hard rock, am trecut prin toate stările! Sigur, inclusiv stări foarte amuzante, la care nu te poți opri din râs, mai ales alături de Ștefan Bănică. Când ne pornim noi doi, e greu să ne mai oprească cineva. Dar au fost și momente emoționante, până la lacrimi chiar, depinde și de încărcătura pe care o aduce persoana de pe scenă, de cât de special a fost momentul”, a spus Delia.

Ce grupuri vor avea jurații la X Factor sezon 10

Tot în această seară, de la 20.30, la Antena 1, cei patru jurați vor afla grupurile ale căror mentori vor fi. Ce concurenți vor alege și care vor fi strategiile alese de cei patru jurați, cei de acasă pot afla începând de astăzi, de la ora 20.30, în prima ediție X Factor din acest sezon. 

Pe parcursul celui de-al zecelea sezon, fanii X Factor vor avea ocazia să își exprime preferințele față de concurenți chiar în timpul reprezentației acestora, prin intermediul aplicației Antena 1.

La finalul fiecărei prestații, cei de acasă vor putea vedea pe Antena 1 rezultatul interacțiunilor și vor afla, astfel, dacă au fost sau pe aceeași lungime de undă cu jurații X Factor. 

Surpriză de proporții în prima ediție X Factor 10!

Emoția este la înălțime în cel de-al zecelea sezon X Factor, care va avea o dublă premieră pe 6 și 10 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1! Pentru prima ediție, Răzvan și Dani le-au pregătit celor patru jurați, dar și celor de acasă, o surpriză de proporții, sub forma unui moment artistic legendar.

Andrada Precup, Dragoș Moldovan, Lorelai Moşneguţu, Jeni Ion, Anamaria German și Vlad Negoiță sunt doar câțiva dintre tinerii pentru care scena a însemnat posibilitatea de a se transforma și de a uita de orice neajuns și încercare la care viața i-a supus. Fiecare dintre ei este un învingător și un artist care a profitat de șansa de urca pe o scenă pentru a-și îndeplini visul cel mare – să bucure sufletele altor oameni. Pentru prima ediție a celui de-al zecelea sezon X Factor, cei șase tineri au pregătit un moment artistic special și un mesaj pe care fiecare îl păstrează adânc în suflet: ”Show must go on!” (n.r. Spectacolul trebuie să continue).

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te