Interpretul este celebru în Haiti şi este cunoscut pentru eforturile umanitare depuse în favoarea statului lovit de cutremure (a înfiinţat încă din 2005 Fundaţia umanitară Yele Haiti), iar acum familia sa a confirmat – într-o declaraţie de presă – că Jean ar putea renunţa la cariera muzicală pentru cea mai înaltă funcţie din stat, la alegerile din luna noiembrie.
„Angajamentul lui Wyclef pentru ţara lui şi tinerii de aici este nemărginit şi elva rămâne cel mai mare suporter al Haitiului, indiferent dacă va face sau nu parte din guvern”, se explică în comunicatul amintit.
Actualul guvern din Haiti, condus de preşedintele Rene Preval, care nu mai poate candida pentru un nou mandat, a fost criticat aspru de public pentru greutatea cu care a acordat ajutor victimelor cutremurelor şi imposibilitatea de a se mobiliza rapid pentru reconstrucţia ţării.