Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

„Wonder Woman 2”, primul film în care vor fi aplicate noi reguli împotriva hărțuirii sexuale

de Redactia Tvmania

Pelicula „Wonder Woman 2” va fi prima în realizarea căreia se vor aplica regulile create de Asociația Producătorilor Americani împotriva  hărțuirii sexuale, aflăm de la theverge.com.

Iniţiativa Asociației Producătorilor Americani este urmarea mișcărilor #MeToo și #TimesUp susținute de actori la gala Globurilor de Aur sau SAG Awards și are ca scop prevenirea tratamentului abuziv în industria cinematografică.

Ca urmare a scandalurilor ce au zguduit lumea de la Hollywood în ultimele luni, Asociația a realizat un set de norme și reguli care se doresc a fi implementate de acum înainte în realizarea peliculelor. Potrivit independent.co.uk, echipa din spatele peliculei „Wonder Woman 2” este prima care va pune în aplicare acest set de norme.

 „Ca societate, suntem într-un moment de tranziţie, în care reevaluăm comportamentul la locul de muncă şi nu numai. Producătorii au autoritate atât pe platoul de filmare, cât şi în afara acestuia, şi pot fi iniţiatorii principali în crearea şi susţinerea unui mediu de lucru bazat pe respect reciproc”, au declarat preşedinţii Asociaţiei Producătorilor Americani, Gary Luchesi şi Lori McCreary.

Actrițele Brie Larson și Lupita Nyong’o, ambele susținătoare ale acestor mișcări, au reacționat deja în social media.

„Suntem entuziasmate să anunțăm că – datorită colaborării cu Time’s Up și a membrilor Uniunii – se va implementa un nou cod de conduită care să asigure siguranța pe platourile de filmare, pentru ca noi să putem continua să fim empatice și să ducem la bun sfârșit interpretările incredibile.”, a scris Brie Larson.

Lupita Nyong’o a adăugat că este „o adevărată plăcere ca portretizarea naturii umane, cu toate imperfecțiunile ei, să fie sărbătorită, iar la fel să se întâmple și cu Uniunea, a cărei treabă este să își protejeze actorii în timp ce și ei la rândul lor își fac treaba.”

Un prim pas în acest sens a fost deja făcut de către realizatorii peliculei „Wonder Woman 2”. În urma acuzațiilor pe care Brett Ratner le-a primit, acesta a fost eliminat din echipă (compania lui Brett a contribuit la finanțarea primei părți a francizei).

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te