; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Roland Garros   Eight Final   Halep v Stephens  Paris

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Wimbledon

01 July 2014

UPDATE:Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-0, pe sportiva Zarina Dias din Kazahstan, poziţia 72 în ierarhia mondială, calificându-se în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.

—-

Simona Halep, locul 3 WTA si cap de serie numarul 3, va juca, astăzi, de la ora 13.30, în optimile de finală la turneul de la Wimbledon, cu Zarina Dias (Kazahstan), poziţia 72 în ierarhia mondială.

image-2014-06-25-17551294-41-simona-halep-wimbledon

Cele două s-au mai întâlnit în turul 3 la Australian Open din acest an și Halep s-a impus în două seturi. Azi, meciul Halep – Dias va fi primul de pe terenul 2 de la Wimbledon, conform site-ului oficial al competiţiei.

Dacă va trece de Dias, Halep va juca în sferturi cu învingătoarea partidei dintre jucătoarea germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19 şi Iaroslava Svedova (Kazahstan), locul 65 WTA.

Horia Tecău, două meciuri astăzi

Tot pe terenul doi va juca astăzi şi Horia Tecău, alături de partenerul său de dublu, olandezul Jean-Julien Rojer, în turul doi, împotriva cuplului Feliciano Lopez/Jurgen Melzer (Spania/Austria).

Tecău va juca şi partida turul doi la dublu mixt, alături de sportiva indiană Sania Mirza, împotriva perechii Mate Pavici/Bojana Jovanovski (Croaţia/Serbia). Acest meci a început luni şi a fost suspendat din cauza ploii la scorul de 4-3 pentru Tecău si Mirza, care sunt favoriţii numarul 6 în această probă.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare