Cei doi au primit 28 de puncte la tango şi punctajul maxim (30) la samba. William mai aşteaptă acum doar voturile telespectatorilor să vadă dacă va ajunge în marea finală de la “Dancing With The Stars” (varianta americană a emisiunii “Dansez pentru tine”).
“Efectiv sunt surprins şi eu de faptul că dansez atât de bine”, a declarat William imediat după terminarea ediţiei de săptămâna aceasta.
Alături de Levy, la “Dancing With The Stars” s-a aflat mereu în public iubita şi mama celor doi copii ai săi, actriţa Elizabeth Gutiérrez.
Cei de la “National Enquirer” spun însă că sprijinul pe care Elizabeth i-l oferă lui William este cam exagerat, aceasta fiind de fapt foarte geloasă şi posesivă.
“L-a înnebunit pe William de când acesta e la “Dancing With The Stars”. Merge peste tot cu el. Dă buzna la repetiţii în fiecare zi, vine şi ea la toate petrecerile date pentru cei care au legătură cu emisiunea şi nu-l lasă singur nici la sala de forţă”, a declarat o sursă apropiată.
Elizabeth are motivele ei pentru care-l supraveghează atât de mult pe William. Actorul în vârstă de 31 de ani a trecut prin tot felul de scandaluri: a fost acuzat că a agresat sexual o minoră şi că ar fi fost motivul pentru care Jennifer Lopez s-a despărţit de Marc Anthony.
Iar de curând, a venit şi cireaşa de pe tort. În luna aprilie, se pare că William şi-a făcut de cap, într-o noapte, cu o chelneriţă din Los Angeles, care a început să se laude la prieteni ce propuneri indecente i-a făcut actorul. Așa că, pe principiul paza bună trece primejdia rea, Elizabeth vrea să ştie în fiecare moment ce face iubitul ei, ca să nu existe loc de speculaţii mai târziu.
Vedeţi aici tango-ul lui William Levy
https://www.youtube.com/watch?v=B22AquQH2BcAşa a dansat samba William Levy
https://www.youtube.com/watch?v=9aoFenb7evk