Homepage  / Cinema

Will Ferrell şi Amy Poehler joacă în „Operaţiunea „Cazinoul””. Filmul e deja la cinema

Will Ferrell şi Amy Poehler joacă în „Operaţiunea „Cazinoul””. Filmul e deja la cinema
5

de Redactia Tvmania

Jocurile de noroc pierd orice logică, iar responsabilităţile părinteşti depăşesc limitele legale atunci când celebrii comedianţi Will Ferrell şi Amy Poehler rescriu regulile şi se pregătesc să stârnească tot râsul, din 7 iulie, pe marile ecrane, în comedia „Operaţiunea „Cazinoul””.

Când fiica lui Scott și Kate Johansen intră la facultatea mult visată, familia sărbătoreşte cu mândrie marea reușită. Asta până când Scott și Kate (Will Ferrell și Amy Poehler) află că nu vor putea conta pe bursa la care sperau, astfel încât cei doi părinți se trezesc în încurcătură din cauza unei taxe de școlarizare pe care nu și-o permit nicicum.

Cu ajutorul prietenului lor, vecinul Frank (Jason Mantzoukas) – și el disperat să facă rost de bani – se hotărăsc să înființeze un cazinou ilegal în casa acestuia din suburbii, riscând totul împreună pe o afacere ilicită specifică Vegasului, unde banii curg, inhibițiile sunt lăsate la ușă, iar imprevizibilul e la el acasă.

TH-02306rIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Comedia „Operațiunea „Cazinoul”” îi are în distribuție pe Will Ferrell și Amy Poehler, care joacă pentru prima oară un cuplu pe marile ecrane. În peliculă mai apar Jason Mantzoukas, Nick Kroll și Jeremy Renner, nominalizat la Premiile Oscar („Misiuni periculoase”, „Orașul”), Allison Tolman, Michaela Watkins, Ryan Simpkins, Jessie Ennis, Rob Huel, Christina Offley, Rory Scovel, Lennon Parham, Cedric Yarbrough, Kyle Kinane și Andrea Savage.

Andrew Jay Cohen își face debutul regizoral cu „Operațiunea „Cazinoul””; scenariul este scris de Brendan O’Brien și Cohen, care au mai colaborat împreună și pentru populara comedie „Vecini de coșmar”. Filmul este produs de Nathan Kahane, Joe Drake, Brendan O’Brien, Andrew Jay Cohen, Jessica Elbaum, Will Ferrell și Adam McKay. Marc S. Fisher, Chris Hency, Spencer Wong, Toby Emmerich, Richard Brener, Michael Disco și Bruce Berman sunt producători executivi.

Din echipa creativă fac parte directorul de imagine Jas Shelton, scenograful Clayton Hartley, editorii de imagine Evan Henke și Mike Sale, designerul de costume Christopher Oroza și compozitorii Andrew Feltenstein și John Nau.

New Line Cinema prezintă, în parteneriat cu Village Roadshow Pictures, „Operațiunea „Cazinoul””, o producție marca Gary Sanchez/Good Universe Production care este pe marile ecrane din România din 7 iulie.

 

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton