Homepage  / Netflix

„Wednesday”, serial Netflix. Tot ce știm până acum despre sezonul 2

„Wednesday”, serial Netflix. Tot ce știm până acum despre sezonul 2
5

de Roxana Mirea,

Primul sezon din „Wednesday” este plin de răsturnări de situație în timp ce protagonista, interpretată de Jenna Ortega, încearcă să descopere misterele școlii magice, Nevermore Academy, dar și cine este creatura misterioasă care îi măcelărește pe locuitorii din Jericho. Având în vedere succesul pe care l-a avut acest serial Netflix, fanii sunt nerăbdători pentru o continuare. Iată tot ce știm până acum despre „Wednesday”, sezonul 2.

Serialul „Wednesday” revine cu sezonul 2

Update 10 ianuarie 2023: Este oficial! Fanii sunt fericiți să afle că serialul „Wednesday” se va întoarce cu sezonul 2. Anunțul a fost făcut de Netflix, printr-un clip video publicat pe YouTube. În respectivul clip, apare Jenna Ortega, în rolul lui Wednesday, care mulțumește, în felul ei caracteristic, faptul că a fost urmărită de un număr impresionant de oameni.

În ultimele săptămâni, am fost vânată, bântuită și imitată de milioane de ori pe Internet. A fost o adevărată tortură. Vă mulțumesc”, spune Wednesday.

Nefericirea a luat sfârșit. Fenomenul internațional se va întoarce pentru sezonul 2”, este anunțul Netflix.

Știre inițială:

Chiar dacă Netflix nu a confirmat faptul că serialul „Wednesday” se întoarce cu sezonul 2, sunt mai multe indicii care ne fac să credem că povestea protagonistei noastre preferate nu s-a terminat, încă. Mai întâi, trebuie să ținem cont de finalul primului sezon, când Wednesday a descoperit că are un hărțuitor. Așadar, este foarte posibil să o vedem pe fiica Morticiei și a lui Gomez Addams încercând să descopere cine este cel care o urmărește.

Pe de altă parte, un alt indiciu este reprezentat de succesul serialului. Potrivit unui tweet împărtășit de contul oficial al Netflix, „Wednesday deține acum recordul pentru cele mai multe ore vizionate într-o săptămână pentru un serial în limba engleză pe Netflix, cu 341,2 MILIOANE DE ORE!”.

Gigantul de streaming a dezvăluit, de asemenea, că serialul „este pe locul 1 în 83 de țări, egalând recordul stabilit de Stranger Things 4″.

Despre ce va fi vorba în sezonul 2 din „Wednesday”

Episodul final, „Murder of Woes”, răspunde la întrebări care au persistat pe parcursul primului sezon. Dar sezonul s-a încheiat cu Tyler transformându-se în timp ce era închis într-un camion și Wednesday primind un bilet care îi dezvăluie că are un hărțuitor.

Așadar, fanii ar putea vedea mai multe despre Tyler și Wednesday, deși nu cu aceeași dinamică romantică pe care au avut-o cândva. Pe de altă parte, ne putem aștepta ca Wednesday și Thing să călătorească până în iad și înapoi pentru a afla identitatea hărțuitorului ei.

În sezonul 2, Wednesday se va maturiza pe măsură ce navighează într-o lume dinamică și plină de culoare. „Serialul este într-adevăr despre o fată care vede lumea în alb și negru și învață că există nuanțe de gri”, spune co-showrunnerul Alfred Gough pentru TVLine. „Cred că, la fel ca orice relație sau orice prietenie, se poate complica din cauza altor factori. Niciodată nu va fi o călătorie ușoară. Și într-adevăr ea învață să navigheze prin suișurile și coborâșurile prieteniei.”

În timp ce viitorul lui Wednesday Addams nu a fost încă anunțat, într-un interviu recent pentru Variety, co-showrunnerul Miles Millar împărtășește că au „o pistă destul de clară a ceea ce vrem să facem în sezoanele viitoare”.

Cine face parte din distribuția sezonului 2 din „Wednesday”

Dacă „Wednesday” revine la Netflix cu un al doilea sezon, ne așteptăm ca și favoriții noștri să revină. Serialul nu este complet fără Jenna Ortega (Wednesday). De asemenea, sperăm să se întoarcă Emma Myers (Enid), Joy Sunday (Bianca), Percy Hynes White (Xavier) și Moosa Mostafa (Eugene Otinger), potrivit yahoo.com.

În ceea ce privește revenirea lui Hunter Doohan (Tyler Galpin), Alfred Gough a declarat pentru Variety: „Da. Absolut. El este acolo. Asta am vrut să transmitem”. Desigur, fanii așteaptă să revadă și restul familiei Addams, formată din mama lui Wednesday, Morticia (Catherine Zeta-Jones), tatăl ei Gomez (Luis Guzmán), fratele ei Pugsley (Isaac Ordonez) și Thing (Victor Dorobanțu).

Am simțit că abia am atins suprafața cu aceste personaje, iar actorii sunt atât de uimitori în aceste roluri„, explică Millar într-un interviu acordat TV Line „Catherine este, cred, o Morticia iconică. Relația dintre Wednesday și Morticia este, de asemenea, esențială pentru serial, iar ideea că Wednesday încearcă să își croiască propriul drum în afara familiei este importantă.”

wednesday_105_unit_00921rIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Desigur, fanii se întreabă dacă în sezonul 2 din „Wednesday” va reveni și Christina Ricci. Revenirea ei este incertă, având în vedere ce s-a întâmplat cu personajul ei în primul sezon. În ceea ce privește eventualele personaje negative din „Wednesday”, sezonul 2, există mai mulți suspecți.

Cine regizează serialul „Wednesday” de la Netflix

Tim Burton, pe care Netflix îl descrie ca fiind un „regizor vizionar și fan al Familiei Addams de-o viață„, și-a făcut debutul ca regizor de televiziune cu serialul „Wednesday”. Va fi o surpriză dacă Burton nu se va întoarce în cel de-al doilea sezon, dar se pare că co-showrunnerii Alfred Gough și Miles Millar nu s-ar supăra dacă ar face-o.

„Ne-ar plăcea să se întoarcă pentru mai mult și cred că și lui i-ar plăcea să se întoarcă”, a declarat Gough pentru GameSpot. „Se simte foarte legat de serial.”

Care este data de lansare pentru „Wednesday”, sezonul 2

Sezonul 2 din „Wednesday” nu are o dată de lansare stabilită. Sezonul 1 a avut premiera pe 23 noiembrie 2022. Dacă „Wednesday” va fi reînnoit, este posibil ca sezonul 2 să aibă premiera în toamna lui 2023 sau în primăvara lui 2024.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton