Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Warner TV transmite competiţia „Harry Potter: Hogwarts Tournament of Houses”. Ce rol are actriţa Helen Mirren

de Andra Stana,

„Harry Potter: Hogwarts Tournament of Houses”, competiție în patru părți realizată cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la debutul francizei cinematografice și găzduită de actriţa Helen Mirren, va fi difuzată de Warner TV în zilele de Paște.

De Paște, competiţia „Harry Potter: Hogwarts Tournament of Houses” se vede la Warner TV

Gryffindor și Hufflepuff se înfruntă pe 22 aprilie

Primul episod din concursul în care cele patru case ale Hogwarts concurează pentru un trofeu va avea premiera la postul de televiziune pe 22 aprilie.

Gryffindor și Hufflepuff sunt primele echipe care se înfruntă – este o luptă între „curaj și nervi de oțel” versus „muncă asiduă și devotament”.

Fiecare casă este reprezentată de trei susținători, aleși în stilul „Harry Pottter”. Ei vorbesc despre pasiunea lor pentru serie, despre ce îi determină să facă parte dintr-o anumită casă. Jocul are patru runde și doar o echipă poate ajunge în finala mare.

Al doilea episod, de pe 23 aprilie, are în centru casele Slytherin și Ravenclaw

Al doilea episod, difuzat pe 23 aprilie, are în centru casele Slytherin și Ravenclaw.

În competiția marcată de „puterea minții” versus „dorința de putere”, ambele case încearcă să răspundă corect mai multor întrebări din universul Harry Potter.

„The Wildcard Round” se vede la Warner TV pe 24 aprilie

Pe 24 aprilie este programat al treilea episod, „The Wildcard Round”. Cu două finaliste stabilite, trebuie ca una dintre casele rămase să se califice în ultima rundă a concursului. Rundă după rundă, tensiunea crește și, în cele din urmă, este stabilită a treia finalistă.

Când a programat Warner TV marea finală a competiției „Harry Potter: Hogwarts Tournament of Houses””

Marea finală a „Harry Potter: Hogwarts Tournament of Houses” va putea fi urmărită la Warner TV pe 25 aprilie.

Ultimul episod este plin de elemente de cultură generală din lumea vrăjitoriei, aduce pe ecrane invitați speciali și fragmente din filme – toate pentru a stabili cine va ridica trofeul Hogwarts Tournament of Houses.

Fiecare episod are invitați de marcă, actori care au jucat în filmele „Harrry Potter” și nu numai. Între ei se numără Luke Youngblood, Pete Davidson, Shirley Henderson și Jay Leno.

După mai multe runde de calificare, lupta ajunge să se dea între două case. Echipa câștigătoare primește titlul de House Champion și numeroase premii de invidiat pentru fanii „Harry Potter”.

Competiția a prefațat reunirea starurilor din cele opt filme „Harry Potter”, un program special lansat pe 1 ianuarie 2022.

Promo „Harry Potter: Hogwarts Tournament of Houses”

Sursa foto: Warner TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te