Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Vunk şi Prima TV au lansat campania de mobilizare la vot „Ne facem auziţi!”

de Redactia Tvmania

Vunk şi Prima TV au dat startul campaniei „Ne facem auziţi“, prin care invită românii, în mod special tinerii, să meargă la vot în zilele de 2 şi 16 noiembrie.

„Cu cât noi, cei care vom vota, vom fi mai mulţi, cu atât mai tare ne vom face auziţi”, este declarația de credință pe care o promovează Cornel Ilie în campania Prima TV.

În ultimii ani, prezenţa românilor la vot a fost din ce în ce mai scăzută, reducându-se cu aproximativ 50% faţă de alegerile din 1990. Motivele celor care aleg să stea acasă în ziua alegerilor sunt multiple: lipsa de încredere în clasa politică, lipsa de interes, resemnare, dar mai ales, certitudinea că votul lor nu contează.

Conel Ilie, solistul trupei Vunk, spune că în scrutinul din această toamnă „ne alegem omul care ne va reprezenta în toată lumea şi care va vorbi în numele nostru. Ne alegem omul care va fi răspunzător pentru România în care ne vom creşte copiii. Cei care sunt acum studenţi, vor conduce România în câţiva ani. Le doresc să primească o ţară aşa cum şi-o construiesc chiar de-acum.”

„Cu cât noi, cei care vom vota, vom fi mai mulţi, cu atât mai tare ne vom face auziţi. Am demarat această campanie împreună cu PrimaTV şi vă aşteptăm la vot, vă aşteptăm să vă pese de ţara în care trăim cu toţii şi să începem să o schimbăm”, afirmă cu încredere Cornel.

Imnul campaniei Prima TV este cel mai nou single al trupei Vunk, „Ne facem auziţi“, lansat pe 22 septembrie. Prima TV difuzează deja mesajele transmise de vedete tinerilor din România.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te