; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

VIDEO: Vunk a lasat videoclipul piesei “Scapă-mă de ea”

19 June 2012

Trupa Vunk a lansat cel de-al 20-lea videoclip din carieră, la single-ul Scapă-mă de ea'.

Cea mai mare parte a filmărilor a avut loc în Chişinău, iar restul în Casa de Cultură Ion Manu' din Otopeni. Clipul spune povestea tuturor celor care vor să fugă de propriile sentimente sau emoţii, de inima lor', dar, într-un final, cedează şi trebuie să le accepte aşa cum sunt. Regia clipului este semnată tot de fraţii Silviu şi Bogdan Mustaţea, care s-au ocupat şi de videoclipurile Pleacă!' şi Lacrimi de coniac'.

Scapă-mă de ea' este primul single de pe următorul album Vunk, care va fi lansat în toamnă. În acelaşi timp, acest clip lansează o campanie-premiră pentru piaţa de videoclipuri din România.

N-am filmat întâmplator acest clip în Chişinău. Ne-am propus ca toate clipurile de pe următorul album să le filmăm în străinătate, în ţările în care sunt foarte mulţi români. Am început cu Moldova, pentru că există o sensibilitate aparte legată de despărţirea celor două popoare, doar la nivel politic, nu şi afectiv. Am şi specificat la finalul clipului că inimile din cele două ţări nu sunt stricate, ele bat la fel, în limba română.

Ideea campaniei pe care vrem să o iniţiem începând cu acest clip, este aceea de a aduce România mai aproape de cei plecaţi din ţară, nu contează din ce motive. Ceea ce vrem să le spunem tuturor şi să le amintim este că România e o lume, nu doar o ţară', a spus Cornel Ilie, membrul trupei Vunk.

Credit foto: Cătălin Mihai

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare