Volkan Konak s-a prăbușit pe scenă și nu a mai putut fi salvat
În timpul concertului, Konak s-a prăbușit brusc pe scenă, un moment șocant pentru toți cei prezenți. Echipele medicale au intervenit rapid și l-au transportat de urgență la Spitalul de Stat din Famagusta, dar, în ciuda eforturilor medicilor, artistul a fost declarat decedat la scurt timp după miezul nopții.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Conform unui comunicat oficial al spitalului, situația a fost extrem de gravă. Echipa de urgență a fost chemată la hotelul unde Konak susținea concertul, iar medicii și paramedicii au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute. Deși a fost intubat și transferat rapid la spital, manevrele de resuscitare, care au continuat încă 25 de minute, nu au reușit să-l salveze. La ora 00:42, inima lui Volkan Konak a încetat să mai bată. Primarul Ankarei, Mansur Yavaș, a exprimat condoleanțe publice, numindu-l pe artist „fiul nordului” și subliniind că vocea sa va rămâne în amintirea celor care l-au iubit.
Momente importante din cariera lui Vokan Konak
Volkan Konak a debutat în 1989 cu albumul Suların Horon Yeri, marcând începutul unei cariere care avea să-l transforme într-un reper al muzicii populare turcești. După acest debut, a continuat să-și consolideze poziția lansând albume precum Efulim (1993) și Gelir misin Benimle? (1994), proiecte care i-au definit stilul, îmbinând elemente tradiționale ale muzicii din zona Mării Negre cu influențe moderne și etnice.
După o scurtă pauză pentru îndeplinirea serviciului militar, Konak a revenit pe scena muzicală cu Volkanik Parçalar (1996). În 1998, și-a demonstrat spiritul antreprenorial fondând propria companie de producție, „Kuzey Müzik Prodüksiyon”, prin care a lansat albumul Pedaliza. Ulterior, a explorat diverse stiluri muzicale ale Turciei, abordând repertorii din Anatolia Centrală, de Est sau din Cipru, lansând titluri notabile precum Şimal Rüzgarı (2000), Maranda (2003), Mora (2006), Mimoza (2009), Lifor (2012), Manolya (2015) și Dalya (2019).
Unul dintre momentele definitorii ale carierei sale a fost succesul single-ului „Cerrahpaşa”, care l-a consacrat ca un artist emblematic. Albumul Mora a fost recunoscut prin acordarea unui disc de aur de către MÜ-YAP, asociația producătorilor din industria muzicală turcă, subliniind impactul său major în peisajul muzical național.
Sursă foto: Instagram
Citește și: