Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Smiley & Irina

„Vocea României”. Smiley către Irina Rimes : „Fă-mi și mie ochi dulci, Irina. Am nevoie de ceva dulce în viața mea”

18 October 2019

Cea mai puternică bătălie a vocilor continuă în această seară pe scena Vocea României, de la 20:30, la PRO TV, în cea de-a șaptea rundă de audiții pe nevăzute. Concurenți cu povești de viață puternice, motivați să demonstreze că merită o șansă în lumea muzicală, vor urca pe scenă cu un singur gând: acela de a întoarce, cel puțin, un scaun.  Horia, Irina, Smiley și Tudor se vor bucura de fiecare interepretare, se vor lupta în argumente și vor oferi sfaturi celor care nu îi vor convinge de această dată. 

Vineri seară, mai mulți concurenți trecuți de prima tinerețe vor încerca să-i impresioneze pe cei patru antrenori: 'Vreau să arăt oamenilor că pot transmite emoție la vârsta mea', va declara unul dintre ei.  Vârsta a oprit-o pe una dintre participante să se înscrie până acum, dar în această seară va face pasul de a urca pe scenă: 'Am crezut că emisiunile sunt pentru tineri, debutanți, dar nu am nimic de pierdut, ci de învățat'. 

Nici concurenții mai tineri nu vor fi lipsiți de emoții, ci dimpotrivă. O concurentă venită din Republica Moldova va admite că 'Unde e muzică, viața e într-una frumoasă. Și viața mea a plină de muzică'. Dacă va reuși aceasta să convingă cel puțin un antrenor să o ia în echipa lui, dar și ce dorință va reuși să-și îndeplinească pe scena Vocea României, vedem astăzi, la PRO TV. 

În această seară, Irina va fi în centrul atenției colegilor ei, care o vor copleși cu tot felul de declarații. Dacă Horia Brenciu îi va spune că 'este șturlubatică', Smiley va rămâne într-o stare romantică: 'Fă-mi și mie ochi dulci, Irina. Am nevoie de ceva dulce în viața mea'.

O nouă blocare, concurenți pregătiți să învețe mai multe despre muzică și despre cum pot face față industriei și antrenori dornici să își completeze echipele cu cele mai potrivite voci: Vocea României, continuă astăzi, de la 20:30, cu o nouă rundă de audiții pe nevăzute!

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare