; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

“Vocea României” şi-a ales concurenţii

08 August 2011

Concurenţii de la „Vocea României' au avut la dispoziţie patru zile pentru a impresiona juriul. Loredana, Smiley, Marius Moga şi Horia Brenciu nu au stat însă cu faţa spre cei care cântau, pentru că a fost etapa „audiţiilor pe nevăzute'. Cu această etapă, care va putea fi urmărită de-a lungul a cinci emisiuni, va începe show-ul în luna septembrie.

Fiecare jurat a avut la dispoziţie un buton, prin care puteau alege dacă aleg sau nu un concurent pentru echipa lor.

Fiecare antrenor a ales 12 voci

Aflaţi cu spatele la scenă, cei patru juraţi au încercat să găsească cele mai bune voci, 12 pentru fiecare antrenor,  pe care să le aducă în echipa lor şi să le pregătescă pentru etapele viitoare.

Cu spatele la ei, aşezaţi în fotoliile speciale dotate cu spătare înalte şi roşii, cei patru juraţi au ascultat, fiecare în felul sau, timbrul fiecărui concurent. Fie că au stat uneori cu ochii închişi, atenţi la muzică, fie că au rămas impasibili la vocile de pe scenă, cei patru antrenori au avut o misiune extrem de grea. Ei avut voie să îşi vadă concurentul ales doar după ce apăsau pe buton. A existat chiar şi momentul negocierii, în care juraţii s-au luptat pentru a avea în echipă un anume concurent.

Au fost aleşi cei mai buni 48 de concurenţi

Marius Moga, Smiley, Loredana şi Horia Brenciu au stat nemişcaţi pe scaunele lor ore de-a rândul, încercând să se concentreze cât mai bine asupra vocilor auzite.

Cele mai lungi pledoarii de convingere a concurentului pentru a-l lua în echipa sa le-a avut Horia Brenciu, însă cel mai sănătos râs a fost al lui Marius Moga.

Am voci exact cum mi le-am dorit' a declarat Marius Moga la finalul maratonului de audiţii pe nevăzute. La fel de încântat se arată şi Smiley: Am auzit nişte voci foarte bune, dar unele au fost atât de bune încat am ştiut din prima clipă că trebuie să apăs butonul Eu te vreau'.

Fără a ţine cont de felul cum arată, ce vârstă sau meserie au, cei patru au ales în final 48 de voci care vor ajunge în următoarea etapă a show-ului Vocea României'.

juriu-vocea-romaniei-pro

Picture 1 of 5

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare