Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Vocea Romaniei

Diseară, „Vocea României” îşi continuă audiţiile pe nevăzute

19 September 2014

„Vocea României' îşi continuă audiţiile pe nevăzute astăzi, 19 septembrie, de la ora 20:30. Marţi a fost spectacol la propriu pe scena show-ului, iar cei 4 antrenori au fost surprinşi de voci puternice, cu personalitate, care i-au făcut să se lupte pentru a-i avea pe cei mai buni în echipa lor.

Vocea Romaniei

Surprizele se vor ţine lanţ şi în cea de-a doua ediţie a emisiunii. Cei patru antrenori duc lupte aprige pentru favoriţii lor şi li se poate citi dezamăgirea pe chip în momentul în care unul dintre concurenţi alege să meargă într-o altă tabără.

Deciziile neaşteptate ale concurenţilor, însoţite de replicile tăioase ale antrenorilor şi reacţiile zgomotoase ale publicului sunt câteva dintre motivele pentru care nu trebuie ratată a doua ediţie Vocea României. Va fi o ediţie care va surprinde atât prin voci de excepţie, cât şi prin atitudine şi stil.

Una dintre cele mai mari surprize ale ediţiei de vineri este un concurent cu experienţă de 10 ani în industria muzicală din România. S-a născut într-o familie de muzicieni, este instrumentist şi vocalist, iar anul acesta a decis să îşi arate talentul şi pe scena Vocii. Reacţiile antrenorilor vor fi pe măsură, iar dialogul dintre ei va face deliciul serii.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare