Începe Vocea României 2023, sezonul 11
În această etapă, lupta dintre antrenori este evidentă. O concurentă care va întoarce toate scaunele, îl va face pe Tudor Chirilă să spună: „Vreau să fii convinsă, din punctul meu de vedere, că ceea ce ai făcut tu, acum, în seara asta, este una dintre audițiile alea care vor face sute de mii de vizualizări. Ești absolut extraordinară, felicitări! Mi se pare că ești o voce de finală. Te implor să-mi dai șansa să lucrez cu tine”.
Horia Brenciu și Theo Rose vor fi emoționați până la lacrimi. Cei doi antrenori din scaunul dublu vor trece prin momente care îi vor sensibiliza profund. „Ăla a fost riscul vieții mele. Aș vrea foarte mult să fii în echipa noastră”, îi va spune Horia, în lacrimi, unui concurente.
Încă de la primul sezon în scaunul de antrenor, Smiley știe foarte bine de cine are nevoie în echipa sa. „Oamenii te vor ține minte. Mă străduiesc să le creez concurenților mei momente prin care oamenii să-i țină minte și după Vocea României.”
„Eu te văd ca pe un mister pe care mi-ar plăcea să-l descopăr și mi-ar plăcea să facem ca profunzimile noastre să colaboreze și știu foarte bine că noi doi ne-am completa mult”, îi va spune Irina Rimes unui concurent care va întoarce toate scaunele și va ridica publicul în picioare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Vocea României 2023, sezonul 11, vine cu schimbări în etapa audițiilor
Dacă anul trecut antrenorii aveau doar butonul care le oferea ocazia să-și blocheze colegii, iar aceștia nu mai puteau fi aleși de concurentul de pe scenă, acum a mai apărut un buton în joc, cel de MUTE. Această nouă opțiune le dă ocazia antrenorilor să folosească butonul împotriva colegilor care se întorc alături de ei la anumite momente. Față de butonul „block”, acesta îi „lasă fără cuvinte” pe ceilalți antrenori, adică concurenții se pot duce la ei în echipă, însă ei nu au voie să vorbească pe toată durata momentului. Trebuie să-i convingă pe cei de pe scenă pe… „Mute”.
„E foarte important că sezonul ăsta avem butonul ăsta. O să am și eu o clipă de liniște. Nu există pedeapsă mai mare pentru Brenciu decât ce i-am făcut eu!”, va spune Tudor după ce va apăsa noul buton.
Tot sezonul acesta, în etapa audițiilor pe nevăzute, apare și camera învingătorilor – aceasta strânge momentele de victorie ale antrenorilor care au reușit să aducă în echipele lor concurenții pe care și i-au dorit.
Emisiunea poate fi urmărită astăzi, de la 20:30, pe PRO TV.
Citește și: