; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Vocea Asia Express, Marius Damian, va fi povestitorul emisiunii și în noul sezon

Vocea „Asia Express”, Marius Damian, va fi povestitorul emisiunii și în noul sezon: „Este tot ce mi-am dorit”

18 May 2021

„Asia Express' trece prin câteva schimbări înainte de lansarea noului sezon. Chiar dacă emisiunea va avea noi prezentatori, după ce Gina Pistol a trebuit să fie înlocuită de la cârma emisiunii de la Antena 1, un lucru rămâne cert: povestitorul rămâne același, în persoana lui Marius Damian.

Actorul Marius Damian va face parte din echipa „Asia Express' și în noul sezon, cel cu numărul 4, intitulat „Drumul Împăraților'. Rolul său va fi același ca în precedentele trei sezoane, acela de povestitor. Singura modificare este aceea că, de această dată, îi vor fi alături Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii, și Oase, cel care a fost coprezentator sezonul trecut.

 Vezi galeria foto >

 

În ce filme l-ați văzut pe Marius Damian

Marius Damian (42 de ani) este un actor de teatru și de film. El a jucat în mai multe pelicule românești, printre care: „Ai noștri', „Minte-mă frumos' sau „S-a furat mireasa'. Marius Damian formează o familie cu Antoaneta Zaharia, colega de breaslă alături de care a jucat în „Minte-mă frumos'.

Marius Damian a absolvit Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc și Facultatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, Secţia Actorie (2003). A jucat la Teatrul Iosif Vulcan din Oradea (2003-2005), iar din anul 2009 face parte din echipa de actori a Teatrului Odeon.

Ce rol are Marius Damian în show-ul „Asia Express' – Drumul împăraților

În sezonul 4 „Asia Express', Marius Damian va fi în continuare povestitorul, acel personaj care prezintă telespectatorilor istoricul locurilor în care se desfășoară concursul.

„Sunt foarte foarte emoționat că după un an foarte greu pentru mine am șansa să fiu din nou parte din acest proiect. Este tot ce mi-am dorit și sunt fericit că echipa de producție a avut încredere în mine, iar acum pot spune din nou că «Asia Express» continuă. Damian, la drum! Fericit să prind din nou Expresul de Asia, cu plecare de la peronul sezonului patru! Mă simt un fel de veteran, iar noul look cu barbă ajută. Pe bilet scrie Povestitor și asta mă face să aștept  prima impresie… de poveste.

În valiza încăpătoare am loc de tot felul de amintiri. Pe Drumul Împăraților! se-ntrevăd niște covoare fermecate ce te pot duce departe în vremuri de de mult! Nu pot spune mai mult acum. Ținem legătura… pe drum!', a declarat actorul Marius Damian.

 

Cine sunt primii concurenți ai sezonului 4 „Asia Express'

 

 

Sursa foto: Antena 1

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare