Vladimir Drăghia, escapadă în Grecia, alături de soția sa
De 8 ani încoace, Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru formează un cuplu cu acte-n regulă și au împreună două fetițe minunate, Zora și Alegra. Și cum o familie cu doi copii mici presupune un program aglomerat mai mereu, orice escapadă în doi este binevenită. Tocmai de aceea, actorul din „Clanul” și soția sa au fugit pentru câteva zile în Grecia, la invitația unei companii. Alături de alte vedete, cei doi s-au relaxat și s-au bucurat de câteva zile petrecute pe o ambarcațiune.
„Da, mai existăm și în formula asta (and going strong)”, a scris Alice Cavaleru pe contul său de Instagram, unde a postat mai multe imagini din timpul scurtei vacanțe.
„Fata asta încă se lasă descoperită. După 7-8 ani și doi copii, încă o aflu. Și e bine că e așa”, a scris și Vladimir Drăghia la rândul lui în dreptul altor imagini postate pe contul său de Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
De altfel, Alice Cavaleru a postat și alte imagini din care reiese cât de bine s-a simțit în escapada din Grecia.
„Zilele astea, departe de casă, mi-am adus aminte că pot fi și așa. Mi-am propus să-mi amintesc mai des de mine cu rochie, la asfințit, lângă el”, a mai scris soția lui Vladimir Drăghia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 7
Cum au reacționat fetițele lui Vladimir Drăghia la întoarcerea părinților
Chiar dacă zilele petrecute în doi în escapada din Grecia au fost minunate, Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia s-au întors acasă chiar înainte de Ziua Copilului, pentru a fi alături de cele două fetițe ale lor.
„O zi de 1 iunie diferită – de asta am avut parte.
Ne-am trezit cu noaptea în cap ca să fim acasă de ziua copilului. Le-am adus câte un cadou exact așa cum a cerut Zora. Tot zborul m-am uitat la poze cu ele. Revederea a fost ca-n filme.
Am zis azi sa nu intru pe Instagram ca să fiu doar a lor.
Și totuși.
Pe cât e de frumoasă poza asta, pe atât de provocatoare a fost ziua mea. Zora cred că m-a pedepsit pentru că am fost plecată… altfel, nu-mi explic de ce mi-a dat atâta bătaie de cap.
Dacă nu mă înșel, exact așa a făcut și data trecută când ne-am întors, dar așa sunt mamele: uită mereu părțile mai puțin plăcute, rămân în suflet doar cu ce-i mai frumos.
Până la urmă, copii am fost și noi și trebuie să nu uităm cum e să stai în papuci mici și să râvnești sus.
Toți copiii merită să se bucure în pace de viață, de o copilărie normală și de părinții lor. La mulți ani!”, a scris Alice Cavaleru pe Instagram în dreptul unei fotografii cu cele două fetițe ale cuplului.
Foto: Instagram
Sursă foto: