Spre deosebire de personajul său, Emil, din “Narcisa sălbatică”, care are “obiceiuri de Casanova”, Vladimir Drăghia este fidel partenerei sale Ana (21 de ani).
Şi chiar dacă apare în tot felul de scene fierbinţi în telenovela care va reîncepe din toamnă la Antena 1, actorul în vârstă de 25 de ani ne-a spus cum a liniştit-o pe iubita sa: “Era foarte geloasă, dar i-a trecut. I-a trecut pentru că i-am ascuns telecomanda şi am făcut-o să înţeleagă că dacă îi face rău să mă vadă la TV cu altcineva, cel mai simplu ar fi să nu se mai uite”.
Ana şi Vladimir trăiesc o poveste de dragoste de aproape doi ani: “Povestea cu felul în care ne-am cunoscut nu are foarte multe atribute care să o facă romantică, în schimb relaţia în sine este foarte frumoasă”, ne-a mărturisit vedeta Antenei 1.
Cei doi obişnuiesc să meargă mereu în vacanţe: au fost în luna iunie în Zakynthos, Grecia, iar acum sunt plecaţi în Turcia la Gökov, ca să se relaxeze şi să facă kiteboarding.
Fanele lui Vladimir trebuie să afle că acesta îşi manifestă romantismul prin gesturi mărunte şi nu prin tot arsenalul specific telenovelelor: “Deşi probabil voi fi huiduit de romanticii incurabili, care visează asfinţitul pe malul mării şi care au o plajă foarte îngustă cu lucruri pe care le consideră romantice, consider că, într-o seară, am facut un gest cât se poate de romantic.
Ăsta chiar mi se pare un gest romantic! Şi curajos!”, ne-a povestit actorul, care va începe filmările pentru un nou sezon din “Narcisa sălbatică” pe 18 iulie.