Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

VJ Mihaela a gătit un burrito vegetal în bucătăria lui Marius Tudosiei

VJ Mihaela a gătit un burrito vegetal în bucătăria lui Marius Tudosiei

de Redactia Tvmania

La început de an, VJ Mihaela, realizatoarea emisiunii „Made in Ro”, difuzată la Utv vineri, de la ora 20.00 şi în reluare marţi de la ora 21.00, şi-a îndeplinit un vis: a intrat în bucătăria lui Marius Tudosiei. Frumoasa vedetă Utv a gătit pentru prima oară alături de un profesionist. Recunoaşte că a avut emoţii, mai ales că nu excelează la capitolul... bucătărisit. „Multă lume consideră că orice femeie ştie să facă «ceva, ceva» în bucătărie, dar nu este deloc aşa. Eu am două mâini stângi când vine vorba de gătit, plus muuulte experienţe neplăcute în bucătărie. Când Marius mi-a cerut să îi propun două reţete pentru «Sănătatea în bucate», am luat-o ca pe o provocare. Aşa că m-am pus rapid pe treabă. M-am documentat, am citit mult, m-am uitat la câteva tutoriale şi m-am dus pregătită”, spune Mihaela Cozmolici.

Aventura în bucătărie a Mihaelei, care se vede duminică, de la 12.30, la Digi 24, a pornit cu dreptul. Putea să se întâmple orice, dar totul s-a conturat frumos. „Mi-a plăcut enorm de Marius pentru că a făcut ca totul să pară foarte uşor. Este atât de pasionat încât mi-a făcut şi mie poftă de gătit. Şi ce credeţi? Mi-am propus ca anul acesta să încerc să combin mai des gătitul cu muzica, să văd ce iese”, spune VJ Mihaela.

Un nou sezon „Made in Ro” debutează la Utv vineri, 22 ianuarie, de la ora 22.00. Până atunci VJ Mihaela şi Marius Tudosiei vă invită să gătiţi şi să mâncaţi sănătos în ediţia de duminică, de la 12.30, a emisiunii „Sănătatea în bucate”, de la Digi 24.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton