Alături de colega lui, Andreea Gurban, Vitalie Cojocari a transmis pentru Euronews România ceremonia de la Londra. Programul a fost unul intens, iar ploaia din capitala Regatului Unit a complicat munca echipelor de filmare. Cu toate acestea, cei doi au intrat live în jurnale cu cele mai proaspete informații și cu zâmbetul pe buze.
„Jurnalismul te învață o lecție foarte devreme: că planurile de acasă niciodată nu vor coincide cu cele din târg. În acest caz marele târg al Londrei. Dar tot jurnalismul te învață că nu pleci niciodată la drum, într-o aventură jurnalistică precum a noastră, fără plan. În acest caz cheia, soluția este ADAPTAREA. Trebuie să înveți să adaptezi pe teren planul de acasă. La Londra a fost o adaptare continuă. A trebuit să schimbăm planurile pe ultima secundă, să ne adaptăm la condițîi cât se poate de ploioase și birocratice. Alt plan de acasă, cel făcut în redacția Euronews România, era să prezentăm un jurnal cap coadă din inima Londrei. Așa cum ați văzut că se face în multe alte redacții din lumea aceasta. Doar că este o operațiune complexă în care aduni toată experiența, calmul și prezența de spirit pe care ai dobândit-o în cariera ta de jurnalist. În redacție am discutat toate, dar toate detaliile necesare. De la microfoane, la cum va sta fiecare cameră, e ne vom poziționa, ce cadru vom avea, cum e lumina soarelui, ce lumină folosim noi, cum ar trebui să ne vedem textele de prezentare și așa mai departe. În această ecuație erau două necunoscute pe care nu aveam de unde să le aflăm decât la Londra. Unu, că poliția londoneză va păstra închise drumurile mult, foarte mult. Deci, depindeam de noroc. Doi, faptul că britanicii sunt de o eficiență fantastică, o să vedeți de ce zic asta”, povestește Vitalie.
Iar peripețiile au continuat pentru jurnalistul Euronews România. „Prima necunoscută am rezolvat-o relativ repede. Deși drumurile au fost închise după eveniment mai toată ziua, am găsit rapid un spațiu dedicat jurnaliștilor la Trafalgar Square, unde aveam acces. Deci ne-am adaptat. Cadrul era perfect. Aveam în spatele nostru și BigBen, strada era superbă. Lumina era perfectă. Închipuiți-vă doar, să fii în direct, să prezinți un jurnal din memorie, să fii atent la o mie de detalii și… în jurul tău să roiască vreo 10 mașinuțe care curăță strada. Mașinuțele cu perii își făceau datoria de a curăța asfaltul imediat după ce s-a terminat ceremonia, dar făceau și un zgomot asurzitor. Atât de mare era gălăgia, că abia îmi auzeam gândurile. Andreea, colega mea era chiar lângă mine. Stăteam umăr lângă umăr și, totuși, nu o auzeam. Abia îmi auzeam propria voce. Ce ne-a salvat? Nu știu dacă v-a zis cineva asta, dar atunci când ai de prezentat ceva cu cineva trebuie să te înțelegi cu acea persoană dintr-o privire. Altfel zis, chimia este foarte importantă. Asta trece sticla și te ajută să gestionezi momente complicate care sigur apar. La finalul jurnalului, ca printr-o minune s-a terminat curățenia. Britanicii și-au demonstrat eficiența”, povestește în continuare Vitalie Cojocari.
Întregul eveniment a fost organizat după reguli bine stabilite cu mult timp în urmă. Iată ce ne dezvăluie jurnalistul: „Cu câteva luni înainte de eveniment mi-am făcut acreditările pentru a putea face o transmisiune specială chiar în fața Abației Westminster, chiar în momentul încoronării. Credeți-mă, a fost și asta o aventură birocratică online, dar cu ajutorul colegilor mei am învins-o. Pentru a ajunge acolo, în ziua încoronării, trebuia să trec prin 4-5 filtre. Așa că plănuisem încă de la București să fac o transmisiune în direct din alt colț al Westminster City cu 2-3 ore înainte. Am făcut-o, a trebuit să mă întorc. Ce să vezi însă? Fix în fața mea s-a închis stradă. Urmă doar să o traversez și ajungeam la punctul de transmitere. Numai că voluntarul instalat în fața unei porți nu mă lăsă să trec. Asta în ciuda acreditărilor speciale pe care le aveam. Lui nu-i păsă de acreditări.
Supervizorul său i-a spus nu trece nimeni pe acolo și a plecat, iar el a înțeles simplu: „pe aici nu se trece”. Am stat mult acolo să-i arăt ce înseamnă acreditările, i-am arătat toate legitimațiile eliberate de autoritățile britanice. În zadar. Mai rămăseseră 30 de minute până la momentul istoric, iar eu nu puteam ajunge la punctul de transmisiune în direct, eram blocat în fața unui sfinx din Londra. Ceream să vorbesc cu un superior. Omul îmi spunea înțepat că o să cheme pe cineva, dar o s-o facă mai târziu și nu schița niciun gest. Eram disperat.
L-am avut însă de partea mea pe Dumnezeul Jurnaliștilor. Acesta a vegheat atent situația și a luat formă unei polițiste drăguțe. O englezoaică tânără, blondă, care mă privea optimistă în timp ce eu eram cu moralul la pământ și îi povesteam prin ce treceam. Aveam să ratez momentul istoric al încoronării, stând la 2 minute de locul transmisiunii, blocat de cineva care nu voia să-mi deschidă poartă. Polițista mi-a zis, stai un pic aici. A plecat și a venit cu cineva care părea să știe ce este cu acreditările britanice. Supervizorul tipului m-a lăsat. Și așa a început transmisia de la Londra”, ne-a dezvăluit Vitalie Cojocari.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8