Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Visuri la cheie, 13 noiembrie 2024. Povestea impresionantă a unei mame curajoase. „Am ajuns aici în plină iarnă”

de Redactia Tvmania,

Emisiunea „Visuri la cheie” ne aduce miercuri seară o poveste emoționantă și plină de curaj. În această seară, vom cunoaște o mamă care a trecut prin greutăți inimaginabile pentru a-și proteja familia. „Am ajuns aici în plină iarnă, nu aveam ce mânca, nu aveam lemne”, mărturisește ea cu lacrimi în ochi. După o luptă neîntreruptă pentru supraviețuire și un efort constant de a le oferi copiilor ei un trai mai bun, această mamă primește ajutorul echipei „Visuri la cheie”.

Miercuri seară, de la 21:30, echipa Visuri la cheie ajunge în Snagov pentru a aduce un strop de speranță și bucurie în viața familiei Radu. Cristina Joia, Alex Gavrilescu, Andra Marinescu, Dragoș Bucur și întreaga echipă pun umărul la finalizarea casei începute de Gica Radu acum 7 ani, un proiect demarat din dorința de a-i oferi fiicei sale un viitor mai sigur.

Povestea impresionantă a Gicăi, o mamă care își crește singură fiica adolescentă, Antonia, este o lecție de curaj și determinare. Originară din Snagov, Gica s-a mutat în Iași în 2010 pentru a fi alături de soțul ei. Însă viața a adus-o înapoi acasă, în momentul în care mama ei s-a îmbolnăvit grav. În 2011, la doar o zi după ce a revenit în București, mama Gicăi a murit, lăsând-o singură, într-o situație extrem de dificilă. “Pe 9 ianuarie 2011 am venit la București, iar mama a murit a doua zi. Am rămas singură, nu aveam pe nimeni. Decât fratele meu era. Am ajuns aici în plină iarnă, nu aveam ce mânca, nu aveam lemne, nu aveam absolut nimic”, povestește Gica Radu cu lacrimi în ochi.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Din păcate, în scurt timp, Gica a descoperit că soțul său avea o altă relație, iar ea a decis să rămână în Snagov pentru a avea grijă de Antonia. Fratele Gicăi locuia într-o căsuță veche, în aceeași curte cu ele. Din cauza mucegaiului de acolo, Antonia s-a îmbolnăvit de astm încă de copil. Micul lor univers a fost zguduit odată cu moartea fratelui Gicăi și, de parcă viața lor nu era suficient de grea, femeia a descoperit ca are probleme medicale grave: “Mă simțeam rău. Am fost la doctor și am depistat că am o tumoare pe creier”, povesteste Gica ca o luptătoare.

În ciuda tuturor dificultăților, Gica a continuat să lupte: „Am hotărât să merg la muncă… merg la muncă în casa la cineva și fac curățenie, ajut la treburi casnice, calc, fac mâncare. Treburi ușoare, eu nu am voie să ridic”.

Visul cel mare al Gicăi este să termine casa începută pentru a-i oferi fiicei sale un adăpost sigur și un cămin liniștit. Povestea familiei Radu este o mărturie a forței interioare pe care o mamă o poate găsi pentru a-și proteja copilul. Nu ratați această ediție emoționantă a emisiunii Visuri la cheie, miercuri, de la 21:30, la PRO TV. Episodul poate fi urmărit în avans pe VOYO.

Sursa foto: Pro TV

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te