Studentul american Matthew (Michael Pitt) îşi face studiile la Paris, la sfârşitul anilor ’60. În calitate de cinefil, Matthew participă la o demonstraţie de protest provocată de destituirea directorului Cinematecii Franceze, Henri Langlois, de către ministrul Culturii, André Malraux, în februarie 1968. Acolo el îi cunoaşte pe Isabelle (Eva Green) şi pe fratele ei geamăn Theo (Louis Garrel). Când părinţii lor pleacă în vacanţă, Isabelle şi fratele său îl invită pe Matthew să stea cu ei. Cu această ocazie, cei trei nu numai că îşi fac propriile reguli, dar, totodată îşi experimentează reciproc emoţiile şi sexualitatea într-o serie de jocuri şi farse pe care nu le-au mai trăit și nici nu o vor mai face. Rolul lui Matthew a fost refuzat de către Jake Gyllenhaal din pricina scenelor sexuale prea explicite și apoi de către Leonardo DiCaprio pentru că acesta era în timpul filmărilor pentru “Aviatorul”.