Homepage  / Vedete româneşti

Virgil Ianțu, însurat cu acte-n regulă. Cununia civilă a fost un cadou pentru jumătatea sa. „O surpriză strict legală”

Virgil Ianțu, însurat cu acte-n regulă. Cununia civilă a fost un cadou pentru jumătatea sa. „O surpriză strict legală”
14

de Cătălina Matei,

După mai bine de 20 de ani de relație, Virgil Ianțu s-a căsătorit cu partenera sa. Cununia civilă a a avut loc în urmă cu două luni, chiar de ziua Roxanei Alexandru, cea care i-a dăruit prezentatorului TV o fiică, pe Jasmina, în vârstă acum de 19 ani.

Virgil Ianțu, însurat cu acte-n regulă

În presa mondenă, în urmă cu două luni, au apărut zvonuri potrivit cărora Virgil Ianțu s-a decis să-și ducă iubita în fața ofițerului de stare civilă, chiar de ziua acesteia.

Nu știți ce faină e fata asta din poze. E un om cum rar întâlnești și sunt foarte norocos ca a apărut în viața mea. Datorită ei mi s-au întâmplat cele mai bune lucruri de care mă bucur astăzi. Mulțumesc, Rox, pentru bunătate și pentru înțelegere, pentru râsul nostru zilnic, pentru copia ta, Jasmina și pentru tot ce faci pentru cei din jurul tău și pentru mine. O urare importantă ar mai fi, să te bucuri de tot ce ți se întâmplă, de emoții și de tot ce primești de la ceilalți și de la viața. La mulți ani, minune de fată și să fii sănătoasă!”, a scris rezentatorul TV pe contul său de Instagram când partenera sa, Roxana Alexandru, a împlinit 50 de ani pe 1 august. Însă fără a face referire la vreo nuntă.

Între timp, zvonul chiar s-a adeverit. Invitat în podcastul lui Teo Trandafir „Gând la gând cu Teo”, Virgil Ianțu a dezvăluit de ce a făcut pasul cel mare după 22 de ani de relație.Roxana a făcut 50 de ani și i-am făcut o surpriză strict legală, ca să putem să mergem la un moment dat la biserică. Pe mine mă enervează chestia asta cu actul care trebuie să stea între mine și Dumnezeu„, a spus prezentatorul TV.

După cum a mai declarat și cu alte ocazii, Virgil Ianțu și-ar fi dorit să facă această uniune între el și Roxana numai la biserică, însă s-a lovit de chestiunile legale.

Mi s-a explicat greșit la un moment dat de către un preot, că îl minți pe Dumnezeu dacă nu vii cu actul. Apoi, un preot din Timișoara mi-a explicat logic. Mi-a spus că mă înțelege perfect, dar că această nevoie a început atunci când veneau oameni la biserică care erau deja căsătoriți și mai făceau încă o căsătorie. Veneau cu una să facă cununia, deși erau legați cu acte de altcineva. Erau căsătoriți deja. De aceea, de ceva vreme, biserica cere actul. Are o logică până la urmă. Dar dacă eu vreau să merg la biserică, cred că ar trebui făcută o slujbă specială„, a mai povestit Virgil. Acesta a cerut-o de soție pe Roxana de mai multe ori, prima dată când s-a născut fiica lui, Jasmina, acum 19 ani.

Cum a cerut-o în căsătorie Virgil Ianțu pe Roxana

Virgil Ianțu a vrut ca cererea în căsătorie să fie una cu totul specială și a decis ca, pentru acest lucru, să apeleze la ajutorul fiicei sale. În urmă cu 19 ani, când fiica lui a venit pe lume, Virgil Ianțu a pus inelul de logodnă într-un săculeț pe care Iasmina îl ținea în mână, alături de un bilețel pe care scria: „Tati este timid, dar vrei să fii soția lui?”.

Virgil-Iantu-s-a-casatorit-civilIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare în urmă cu 21 de ani, iar între ei a fost dragoste la prima vedere. Fost producător TV, partenera de viață a lui Virgil Ianțu este talent manager și fondator al unei agenții de impresariat. De altfel, Roxana și Virgil au colaborat la numeroase proiecte TV, toate fiind de succes, semn că cei doi se înțeleg bine și în viața profesională, nu doar în cea personală.

Foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton