Homepage  / Știri

Vinerea aceasta, Alexandra Stan, Maxim şi Adda vin la „O dată-n viață”

Vinerea aceasta, Alexandra Stan, Maxim şi Adda vin la „O dată-n viață”

de Redactia Tvmania

Pentru ediția de vineri, 27 martie, a emisiunii „O dată-n viață”, Iuliana Tudor a invitat câţiva reprezentanţi ai generaţiei tinere a muzicii pop-dance româneşti, artişti al căror succes a depăşit deja graniţele ţării. Alături de ei, aşa cum ne-a obişnuit deja, trei dintre cele mai mari nume ale muzicii populare autohtone.

„O dată-n viaţă” poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1.

Iuliana Tudor

„Mr. Saxobeat” a adunat aproape 250 de milioane de vizualizări pe YouTube, propulsând-o pe Alexandra Stan în topurile internaţionale. Vineri seară, artista îmbracă portul popular, pentru a arăta lumii întregi că rădăcinile nu se uită. Alături de Niculina Stoican, Alexandra va cânta şi va dansa olteneşte.

Tineri şi frumoşi, cei patru băieţi din trupa Maxim au cucerit publicul cu melodii precum „Sărutări criminale” sau „Vreau să te…”. Fanele lor îi vor vedea într-o ipostază inedită, aceea de susţinători ai zonei Teleormanului, alături de Grupul Burnasul.

Nu mai puţin celebră este, în rândul artiştilor români din generaţia nouă, Adda, care a reuşit să mute în playlist-urile tinerilor melodia „Ană, zorile se varsă”, într-o interpretare proprie, absolut originală, „Nu plânge, Ană”. Iuliana Tudor îi propune să facă echipă cu Marius Ciprian Pop pentru a reprezenta Ardealul.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton