Importat in SUA, Volvo XC 90 i-a cucerit de multa vreme pe americani. Iata ca nici Lucian Mandruta nu a ramas indiferent in fata puternicului viking, dandu-si propria limuzina pentru un SUV scandinav nou-nout.
Exista SUV-uri si mai aratoase decat XC90. BMW taie soseaua cu X5. Cei de la Mercedes-Benz lustruiesc de zor cel mai nou M-Klasse. Volkswagen strabate strazile cu Touareg, in vreme ce Porsche are cate un Cayenne parcat aproape in fata fiecarui club de lux si in fiecare spatiu de acces pentru VIP-uri. Iar Audi asteapta fastuoasa lansare a impunatorului model Q7. Cu toate astea, Volvo are singurul SUV european cu viza USA pe fiecare dintre componente. Noile motoare D5 le pot bate pe cele de sub capota unui Dodge sau GMC. Fotoliile sunt ergonomice, astfel incat pot gazdui foarte bine mai multi indivizi corpolenti. La 470 de wati, Dolby Surround Sound si comenzi incredibil de usor de accesat, acustica e si ea in topul dotarilor care le dau yankeilor zambetul, la volan. Iar efortul aproape inexistent de imbarcare pe fiecare dintre cele trei siruri de fotolii din interior e deocamdata o palma serioasa aruncata de scandinavi pe pielea fina de Buick si Cadillac care populeaza strazile din SUA. Ei bine, cel care a urcat in categoria SUV la bordul unui astfel de Volvo, e Lucian Mandruta. De ce? „Cred ca masina e un obiect care da o imagine despre tine. Nu are o opulenta sfidatoare si e foarte performanta”, a spus stiristul de la Antena 1, la volanul noii lui masini.