Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Jane fonda

VIDEO. Actrița Jane Fonda, arestată la Washington în cursul unui protest față de schimbările climatice

14 October 2019

Acrița americană Jane Fonda a fost arestată vineri, în timp ce participa la protestul față de schimbările climatice care avea loc la Washington. În vârstă de 81 de ani, actrița a fost filmată în timp ce se afla sub escorta poliției, relatează BBC News.

Protestul avea loc la Washington, în faţa Capitoliului şi a fost iniţiat de o organizație care pledează pentru energie curată. Pe lângă starul de la Hollywood, alte 15 persoane au mai fost arestate, fiind acuzate de blocarea circulaţiei.

Actrița anunțase în prealabil că se va implica în proteste și a spus că se simte inspirată de „mișcarea incredibilă pe care au creat-o tinerii'. S-a mutat la Washington pentru „a fi mai aproape de epicentrul luptei pentru climă' și, potrivit anuțului său, are de gând să protesteze în fiecare vineri, până în ianuarie, pentru a cere acțiuni concrete împotriva schimbărilor climatice.

Pe lângă vasta sa activitate profesională, Jane Fonda este cunoscută și pentru activitățile de activism în cadrul cărora s-a implicat de-a lungul timpului, chiar în urmă cu o lună aceasta a fost surprinsă și în Los Angeles la acțiunile grevei climatice. În 2016, a protestat de Ziua Recunoștinței față de construcția unei conducte petroliere în Dakota. A sprijinit, de asemenea, mișcarea Panterele Negre, un grup politic radical, care militează pentru patrule cetățenești înarmate care să monitorizeze comportamentul poliției în Oakland. 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare