Victoria Răileanu are toate motivele de bucurie. Îndrăgita actriță a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă în ziua de 17 iunie. Victoria a făcut deja publică o imagine în care apare cel mai nou membru al familiei sale!
de Cristina Țapu,
Victoria Răileanu are toate motivele de bucurie. Îndrăgita actriță a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă în ziua de 17 iunie. Victoria a făcut deja publică o imagine în care apare cel mai nou membru al familiei sale!
Actrița a anunțat vestea cea mare pe rețelele de socializare, împărtășind prima fotografie cu fetița lor, în brațele părinților, direct din maternitate. Cu această ocazie, a dezvăluit și numele sfânt al micuței: Maria. „Suntem cei mai fericiți din lume!Bine ai venit, Maria iubită și scumpă!”, a fost mesajul pe care Victoria l-a scris în dreptul imaginii emoționante.
Primele luni ale sarcinii au fost unele dificile pentru actrița care s-a confruntat cu sângerări puternice și s-a aflat la un pas de a pierde sarcina.
„N-a fost ușor de la început. Primele luni de sarcină m-au prins într-o stare psihică mai grea. Apoi am avut două sângerări puternice provocate de un hematom pe care doamna doctor mi l-a descoperit între peretele uterului si placentă.
Asta ar fi putut provoca o desprindere de sarcină și în final, pierderea ei. M-am simțit foarte vinovată față de fetița mică pentru că m-am gândit că starea mea psihică a reușit să influențeze sarcina”, a dezvăluit Victoria, pe pagina personală de Instagram.
Actrița a dezvăluit că a ales numele micuței încă de la bun început, însă nu a dorit să dezvăluie care va fi acesta până la momentul nașterii. În plus, ea a subliniat că și-ar dori ca fiica sa să crească alături de o bonă. Victoria nu-și dorește să repete anumite greșeli pe care le-a făcut în creșterea lui Carol, fiul pe care-l are din căsătoria cu Conrad Mericoffer.
„Îmi doresc foarte mult să avem o bonă. Mi-aș dori cel mai tare să putem să apelăm la bunici dar ambele bunici nu sunt în București și le-ar fi destul de greu să vină. Mamei mele, cel puțin, care locuiește la 5 ore și jumătate de București, i-ar fi destul de greu să vină până aici. Așa că o să ne bazăm pe o bonă. O iau cu mine pe oriunde o să lucrez. Îmi doresc foarte mult să fie un copil al lumii, al tuturor, pentru că cu fiul meu, cu Carol, am fost mult prea protectivă în sensul ăsta și știu că am greșit aici”, declara Victoria, într-un interviu acordat pentru Ego.
Victoria Răileanu și Adrian Ștefănescu s-au căsătorit pe o barcă, în Grecia, iar ceremonia a fost una specială. Victoria l-a cunoscut pe Adrian pe un site de matrimoniale, la aproximativ doi ani distanță de despărțirea de Conrad Mericoffer, bărbatul alături de care are un copil. Iubirea dintre ei a evoluat cu pași repezi, iar Adrian Ștefănescu a cerut-o în căsătorie în timp ce se aflau într-o excursie la Paris.
Victoria și Conrad s-au despărțit după o relație care a durat mai bine de șase ani, iar divorțul a fost unul foarte dificil pentru actriță.
Ea a avut nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a procesa emoțiile pe care le-a trăit. Actrița are un fiu, pe nume Carol, din relația cu Conrad Mericoffer, care în ziua de astăzi este soțul actriței Ana Odagiu.
Sursă foto: Instagram Victoria Răileanu