Timp de câteva ediții, Ilinca Vandici nu va mai prezenta emisiunea “Bravo, ai stil! Celebrities” de la Kanal D. Cel care îi va ține locul este Victor Slav. Care este motivul acestei schimbări?
de Cătălina Matei,
Timp de câteva ediții, Ilinca Vandici nu va mai prezenta emisiunea “Bravo, ai stil! Celebrities” de la Kanal D. Cel care îi va ține locul este Victor Slav. Care este motivul acestei schimbări?
Din 14 octombrie, pentru câteva ediţii, Victor Slav va prezenta emisiunea “Bravo, ai stil! Celebrities” de la Kanal D.
Schimbarea vine pe fondul faptului că Ilinca Vandici nu va putea fi prezentă în platoul celebrului show din cauza unor probleme de sănătate.
Acestea o vor ţine, pentru scurt timp, departe de atmosfera incendiara de la filmări, dar cu atenţia îndreptată ca şi până acum spre evoluţia concurentelor.
Victor Slav a primit cu bucurie propunerea de a fi iar în fata reflectoarelor de la “Bravo, ai stil! Celebrieties”, acesta a mai făcut parte, în trecut, din echipa show-ului, fiind una dintre cele trei vedete din “Brigada sexy”, alături de Alex Velea şi Bogdan Vladau.
Înainte de a păşi din nou în platoul emisiunii, acesta a declarat că are mari emoţii şi că spera să se ridice la nivelul aşteptărilor Ilincai Vandici.
“Am mai făcut parte din acest proiect, este un show minunat, de această dată va trebui să fiu la înălţimea aşteptărilor Ilincai Vandici, care este perfectă în rolul ei. O admir pentru eleganță, profesionalism, pentru modul relexat şi cuceritor în care ştie să fie la cârmă acestei emisiuni atât de complexe”, a spus Victor Slav.