Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Victor şi Anda au fost la „White Sensation”

de Redactia Tvmania

Victor Slav şi Anda Adam au fost de curând la Barcelona, la unul dintre cele mai renumite concerte house din lume, la care costumaţia obligatorie sunt hainele albe.

“Ne doream de mult să ajungem la „White Sensation”, unul dintre cele mai tari concerte de muzică house la care toată lumea vine îmbrăcată în alb. Aşa că am profitat de faptul că eram în apropiere şi am mers, împreună cu un grup de prieteni, să ne distram la o petrecere all white”, a spus Victor.

Astfel, imediat după ce Anda a terminat o serie de filmări în Portugalia pentru un nou clip, cei doi s-au oprit în Barcelona, acolo unde, la începutul lui octombrie, mii de oameni au petrecut la Palau St. Jordi.

“Sigur că am respectat şi noi tradiţia şi ne-am ales haine albe pentru acest eveniment. Anda chiar a purtat un machiaj special, evident, tot în alb”, mai povesteşte Victor, care îşi aminteşte că s-a întâlnit cu mulţi români petrecăreţi acolo, dornici să facă poze cu ei.

Cele trei zile petrecute în Barcelona au fost suficiente şi pentru a vizita oraşul, cei doi îndrăgostiţi răsfăţându-se cu nelipsitele sangria, paella şi vizite maraton în cele mai cunoscute puncte turistice catalane.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te