Victor Cornea, reacție dură față de constestatarii Andreei Bălan
Andreea Bălan îl însoțește adesea la turneele la care participă pentru a-l susține. Unii dintre fani au glumit și au spus că Andreea ar putea să-i fie antrenor ținând cont de faptul că îi este alături atât de mult timp.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Un internaut a scris un mesaj pe un ton ironic: „Cu cât îl urmărește Andreea la turnee, cred că i-a devenit antrenor personal.” Altcineva a întrebat: „Dar nu mai merge la muncă?”. Victor a decis să ofere un răspuns și să pună stop comentariilor răutăcioase pe care le-a primit pe pagina personală de Instagram.
„Antrenorul meu este @andreicociasu și lucrăm împreună de câțiva ani buni de zile cât timp mă aflu în România. El a fost alături de mine la Wimbledon și la US Open anul trecut. În ultimii zece ani, am călătorit în mare parte singur, iar prezența Andreei, atunci când îi permite programul, este un imens bonus emoțional pentru mine la acest nivel, fiind trup și suflet alături de mine.”, a fost mesajul lui Victor.
În trecut, și Andreea Bălan a reacționat tranșant atunci când a fost acuzată că petrece prea mult timp alături de Victor și-l împiedică să se dedice turneelor la care participă în întreaga lume.
Andreea Bălan a oferit un răspuns dur celor care o critică din cauza relației cu Victor Cornea
Andreea a oferit un răspuns dur unei femei care a sugerat că Victor nu ar trebui să fie însoțit la turnee pentru a se putea concentra exclusiv asupra competiției. Solista a fost deranjată de afirmația acesteia, așadar nu a stat prea mult pe gânduri și a oferit un răspuns dur și clar.
„Cucoană, habar n-aveți cât de greu le este jucătorilor de tenis în turnee și cât de important este să fie cineva din familie acolo să-i susțină”, a fost răspunsul pe care l-a oferit Andreea Bălan, spre surprinderea tuturor fanilor.
Victor s-a integrat perfect în familia Andreei Bălan și se înțelege de minune cu fiicele pe care aceasta le are din relația cu George Burcea, actualul iubit al Vivianei Sposub. Victor petrece mult timp alături de cele două fetițe, iar Andreea este încântată de modul în care tensimanul interacționează cu ele.
„Victor s-a integrat foarte bine, pentru că și el are foarte multă iubire de oferit, trezit spiritual, empatic, foarte blând, foarte bun și, având un băiețel, știe exact cum să se poarte, cu răbdare, cu empatie. Ella și Clara aveau nevoie de o figură masculină, mai ales că tatăl lor este plecat în America, îl văd destul de rar, și atunci Victor vine exact pe locul gol care trebuie umplut cu această figură paternă. Suntem o familie jucăușă și numai năzbâtii facem”, a declarat Andreea Bălan, conform Libertatea.
Sursă foto: Instagram Andreea Bălan – Victor Cornea
Citește și: