Kevin (Armand Assante) este un psiholog care renunţă să mai profeseze, dedicându-se scrisului. El primeşte o propunere ciudată din partea Mirei (Dina Meyer), aceea de a o ajuta pe sora ei, Jane, fostă pacientă a lui, care este acum internată la un ospiciu. Supus unui şantaj, Kevin acceptă şi se hotăreşte să demonstreze că Jane merită să fie eliberată. După o serie de discuţii cu pacienta, doctorul descoperă că Jane ascunde mai multe personalităţi ce nu-şi găsesc liniştea, victime probabile ale unui criminal. Încercarea lui de a o ajuta pe Jane devine acum o investigaţie pentru găsirea celui care a curmat viaţa acelor femei.