Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Viața reginei Anne Boleyn, subiectul unei mini-serii neconvenționale. În rolul principal, actrița Jodie Turner-Smith

de Redactia Tvmania

Noua mini-serie produsă de Channel 5 care o va avea ca eroină pe Anne Boleyn o va privi pe celebra regină, pentru întâia oară, din perspectivă feministă, scrie dailymail.co.uk. 

O altă premieră este distribuirea unei actrițe afro-americane (Jodie Turner-Smith) în rolul reginei executate de soțul ei, regele Henric al VIII-lea, în 1536, pentru că nu i-a dăruit fii, ci numai o fiică. Actrița de 34 de ani este cunoscută din drama „Queen & Slim” (2019) și din serialele „Nightflyers” (2018) și „Jett” (2019). Jodie Turner-Smith este născută în Marea Britanie și este căsătorită cu actorul Joshua Jackson, cunoscut din serialul „Aventura”, cu care are o fetiță, născută în luna aprilie.

Mini-seria va avea trei episoade și va prezenta ascensiunea la curte și destinul zbuciumat al reginei Anne Boleyn, a doua soție a lui Henric al VIII-lea. Născută într-o familie nobiliară și crescută în Europa, Anne i-a cerut regelui, când acesta s-a îndrăgostit de ea, să anuleze căsătoria cu Caterina de Aragon dacă vrea ca ea să-i fie soție și regină. Regele Henric al VIII-lea l-a demis pe arhiepiscopul de York și l-a numit pe Thomas Cranmer arhiepiscop de Canterbury, căruia i-a cerut anularea căsătoriei cu Caterina de Aragon. Regele și Anne s-au căsătorit în ianuarie 1533, Cranmer a declarat nulă căsătoria monarhului în mai, iar după cinci zile a declarat validă căsătoria dintre Henric și Anne. 

Anne a fost încoronată pe 1 iunie, într-o ceremonie fastuoasă la Westminster Abbey, iar pe 7 septembrie a născut prematur o fetiță, viitoarea regină Elisabeta I a Angliei. Anne Boleyn a dorit să joace un rol important la curtea Angliei, acordând petiții, primind diplomați și găzduind întâlniri politice de rang înalt. După ce a pierdut două sarcini, Henric a învinuit-o că l-a sedus pentru a se căsători și, cum începuse deja să o curteze pe Jane Seymour, a acuzat-o pe Anne Boleyn de înaltă trădare și de presupuse legături amoroase, inclusiv cu fratele ei, George, fără să existe dovezi. Arestată și închisă în turnul Londrei, regina a fost decapitată pe 19 mai 1536. După numai 11 zile de la execuția ei, Henric al VIII-lea s-a căsătorit cu Jane Seymour, cea de-a treia soție a sa.

Noua mini-serie de trei episoade va fi produsă de compania de producție Fable Pictures și va fi regizată de Lynsey Miller („Deadwater Fell”), după un scenariu scris de Eve Hedderwick Turner. Din distribuție mai fac parte Amanda Burton, Paapa Essiedu, Thalissa Teixeira, Barry Ward și Jamael Westman. 

Actrița Jodie Turner-Smith a declarat:

„Sunt extrem de încântată să lucrez cu asemenea echipă grozavă pentru a aduce pe ecran figura uneia dintre cele mai controversate regine. Povestea scrisă de Eve, care pătrunde adânc în viața lui Anne Boleyn și care îi dezvăluie puterea, dar și vulnerabilitățile, mi-a înflăcărat imaginația. În mâinile unei regizoare ca Lynsey Miller, destinul acestei regine formidabile și al acestei mame aprige va deveni o poveste umană și extrem de relevantă chiar pentru epoca noastră. Abia aștept să contribui la însuflețirea acestei povești îndrăznețe despre o femeie excepțională”. 

Producătorii noii mini-serii despre Anne Boleyn, care îl va avea ca producător executiv pe istoricul Dan Jones și care va fi distribuită internațional de Sony Pictures Television, au declarat, și ei, că aceasta va schimba total percepția despre regină și că va fi spusă pentru întâia oară din perspectivă feministă. „Suntem deosebit de încântați să avem în rolul principal o actriță cu o prezență magnetică precum Jodie Turner-Smith, care va reuși, cu siguranță, să exprime hotărârea lui Anne Boleyn de-a avea un statut egal cu bărbații și de a deschide o cale pentru fiica ei”, au mai spus aceștia. 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te