Homepage  / Galerie foto

Vedetele Utv s-au deghizat în Crăciunițe, Moș Crăciuni și elfi

Vedetele Utv s-au deghizat în Crăciunițe, Moș Crăciuni și elfi

de Redactia Tvmania

Pregătiţi de marea întâlnire cu Moşul cel darnic, veseli şi puşi pe şotii, aşa asteaptă Crăciunul VJ-ii Utv Mihaela, Liza, Mircea, Bogdan şi Shurubel. Mai mult, cei cinci au luat, pentru câteva ore, în serios rolul de Moş Crăciun, Crăciniţe şi Elfi spre amuzamentul copiilor de la Santa Klaus Kingdom.

Şi, dacă personajele de mai sus i-au amuzat pe cei mici, ei bine, în copilărie vedetele Utv recunosc că erau …cam năzdrăvane. „Într-un an am dat foc la casă. Avem un câine – un şoricar – şi-l ţineam în casă, iar într-o seară, înainte de venirea Moşului, l-am uitat închis în dormitor. În camera respectivă se afla un radiator şi câteva tricouri puse la uscat. Vrând să iasă afară, cățelul a dărâmat tricourile pe radiator și a izbucnit focul”, îşi aminteşte VJ Mircea. „Cea mai mare năzbâtie pe care am făcut-o în aşteptarea Moșului? Hmmm… Voiam în fiecare an să îl prind, aşa că mă aşezam sub brad şi stăteam acolo cu speranţa că o să-l întâlnesc. Nu mă dădeam bătută, dar din păcate… adormeam. Aşa că pozele mele de Crăciun sunt cele în care visam sub brad, la propriu”, spune VJ Mihaela.

Cei cinci VJ de la Utv şi-au adus aminte şi de cel mai frumos Crăciun. „Îmi aduc aminte mai mereu de noaptea de Crăciun în care tatăl meu s-a deghizat în Moş Crăciun. Eu aveam pe atunci 5 ani. Absolut toată familia mea, de la nepoţi la bunici, era în sufrageria din apartamentul din Berceni al bunicii mele. Imaginaţi-vă că eram aproape treizeci de oameni, într-o cameră de douăzeci şi cinci de metri pătraţi, în care toţi, indiferent de vârstă, se înghesuiau să ajungă în faţa Moşului, să-i spună o poezie sau să-i cânte un colind. Eu mereu îi cântam”, spune VJ Liza.

Anul acesta Moş Crăciun ar trebui să aibă tolba plină de daruri, căci nu puţine sunt dorinţele celor 5. „Moşul să vină cu sacul plin de zâmbete, de linişte şi de iubire. Asta pentru că vreau să le împart pe toate, la rândul meu, prin lume. Este cel mai frumos cadou pe care aş putea să îl primesc”, spune Mihaela Cozmolici. „Eu vreau o vacanţă de minim o săptămână, undeva, într-un loc cât mai sălbatic. Da, sunt fata aia căreia îi place să meargă cu cortul”, recunoaşte Liza. „O să fiu copil şi o să zic exact ca în scrisoare: un telefon Huawei P8! Dar mai mult decât atât, sănătate și fericire pentru cei dragi, care-mi fac restul anului mai bun și mai frumos!”, adaugă şi VJ Mircea. „Mie mi-a adus deja cadoul anul ăsta, pe 31 iulie. O cheamă Natalia şi tati o iubeşte mult”, spune VJ Bogdan.

De Crăciun VJ-ii Utv le doresc tuturor celor de acasă Sărbători fericite, liniştite şi să fie înconjuraţi de cei dragi.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton