Iubitoare de țară și de tradiții, câteva vedete din România au ales să poarte costum popular în ziua cununie lor. Iată cât de frumoase au fost!
de Redactia Tvmania,
Iubitoare de țară și de tradiții, câteva vedete din România au ales să poarte costum popular în ziua cununie lor. Iată cât de frumoase au fost!
Nu vezi prea des mirese în costum popular și tocmai de aceea aceste imagini sunt atât de frumoase și demne de amintit, mai ales de 1 decembrie, Ziua Națională a României. Câteva vedete din România au ales să poarte haine tradiționale în ziua cununie lor, iar dintre acestea le amintim pe Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung Muscel, pe vedeta de televiziune Adriana Bahmuțeanu și pe solistele Alexandra Stan și Silvana Rîciu.
Pe 30 iunie 2012, Elena Lasconi se căsătorea cu Cătălin, cel de-al doilea soț al ei, iar nunta avea să fie una de neuitat. Mireasă în straie populare, cu coroniță de flori pe cap, fosta vedetă PRO TV și ACASĂ TV a fost superbă.
„Sunt o româncă adevărată, sunt mândră că aparțin acestui neam și acestui pământ. Aici îmi sunt rădăcinile, iubesc tradiția românească și portul nostru. Așa că rochia de mireasă, straiele mirelui, tortul, decoratiunilea absolut totul a fost inspirat din costumele populare și tradițiile românești”, povestea Elena Lasconi, acum primar al orașului Câmpulung Muscel.
„Rochia a fost gândită și realizată cu măiestrie de Vera, de la Atelierul Parlor, care mi-a înțeles exact mesajul și care a făcut pur și simplu o operă de artă.
Pe cap am avut cunună de flori și grâu. Toată cusătura din mărgele colorate a fost realizată de echipa Virginiei Linul, românca noastră cunoscută în toata lumea ca una dintre cei mai grozavi artizani ai acestui neam.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12Toate florile și culorile mărgelelor sunt din zona Bistrița, iar brâul pe care l-am purtat a fost personalizat la cererea mea cu un simbol românesc absolut special. Cele două păsări care stau față în față și au în mijloc pomul vieții. Acest simbol reprezintă femeia și bărbatul, dragoste, fertilitate, armonie iar pomul vieții reprezintă legătură cuplului cu Dumnezeu pentru eternitate”, a declarat Elena Lasconi, la momentul respectiv, în comunicatul de presă transmis de Acasă TV.
Slujba religioasă a avut loc la Mănăstirea Comana, ctitorită de Vlad Țepeș, iar petrecerea s-a ținut la Casa Comana-Salonul din Pădure, pe malul Deltei Neajlovului.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 12În aprilie 2023, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan se căsătoreau într-o biserică românească din Ucraina, îmbrăcați amândoi în straie populare.
„Am vrut să scăpăm de ochii curioşilor şi am vrut să fim noi şi Dumnezeu la cununia religioasă, pentru că, de fapt, cununia religioasă înseamnă că Dumnezeu binecuvântează o legătură de căsătorie. Din acest motiv am ales să ne căsătorim la Mănăstirea Bănceni, din Ţinutul Herţei, din Bucovina de Nord, Bucovina istorică, pământ care acum nu mai aparţine României, aparţine Ucrainei, şi unde, din păcate, vor fi interzise slujbele religioase în limba română.
Cred că am fost ultimul cuplu căsătorit în limba română. Pentru noi a fost o binecuvântare să ne căsătorim acolo. Bunica mea era bucovineancă, iar eu o moştenesc, i-am moştenit caracterul şi trăsăturile fizice. Sunt foarte legată de această zonă, unde am şi rude şi unde se păstrează şi astăzi tradiţia.
Din acest motiv i-am propus lui George, pentru că toată lumea spunea că am amânat căsătoria, că nu ne mai căsătorim, să mergem până în Bucovina, pentru că şi el îşi dorea să meargă acolo şi să facem cununia religioasă”, a dezvăluit Adriana Bahmuţeanu, pentru Antena Stars.
Cântăreaţa de folclor Silvana Rîciu şi soţul ei, Nicuşor Ioniţă, s-au cununat religios pe 19 septembrie 2019, la Mănăstirea Dervent din Ostrov. Mirii, dar și nașii au purtat straie populare. La cununia religioasă au participat doi preoți, unul dintre ei fiind Starețul Mănăstirii Dervent din Ostrov.
În vara anului 2021, Alexandra Stan lua pe toată lumea prin surprindere, anunțând că s-a căsătorit. Cununia civilă a făcut-o în orașul Câmpulung Muscel, locul de baștină al mirelui, Emanuel Necatu. Ceremonia a fost oficiată chiar de Elena Lasconi, primarul orașului. Mirii au purtat straie populare, iar cântăreața părea extrem de fericită.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 9 / 12„Mr. Saxobeat este din Câmpulung! Mă bucur că, în urmă cu două luni, am oficiat, «în secret», căsătoria Alexandrei Stan cu câmpulungeanul Emanuel. Au fost multe lacrimi de bucurie, emoţii, atât din partea mirilor, rudelor, dar şi din partea mea. Cred că a fost cea mai emoţionantă oficiere de căsătorie pe care am avut-o de când sunt primar. Căsătoria lor nu mai este un secret pentru că tinerii au hotărât acum să facă public acest fapt. Am respectat şi respect dorinţele oamenilor şi cred că faptul că nu a «transpirat» nimic despre această căsătorie spune multe”, a scris atunci Elena Lasconi, pe pagina sa de Facebook.
Nimeni n-ar fi zis că foarte curând va urma divorțul, după doar două luni de căsnicie și cinci de relație. “Nu zic că nu trebuia să fac asta, dar chiar nu cred că trebuia să fac asta, nu trebuia să ne grăbim. În primul rând, trebuia să stăm să ne cunoaștem mai bine”, a explicat Alexandra Stan, la „Teo Show” (Kanal D).
Citește și: De ce a suferit Alexandra Stan de depresie. „Cu asta m-am luptat eu foarte mult în ultimii ani”