Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Valentin Butnaru, vacanţă fără internet, mobil sau electricitate

de Redactia Tvmania

Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului de la ora 6.00, a petrecut o săptămână  de vacanță, în munți, în zona Alunu, pe Valea Drăganului din județul Cluj.

„Împreună cu  prietenii mei cei mai buni  am hotărât să mergem să explorăm munții, să batem la picior  potecile din acea zonă, să ne răcorim în apa lacului și  să mâncăm la torțe, sub cerul liber. Timp de șapte zile nu am  avut deloc semnal la telefonul mobil, net și nici electricitate”, spune Valentin.

Fiecare dintre diminețile petrecute la Alunu au însemnat pentru prezentatorul Antenei 1  plimbări de 12 kilometri cu caiacul, dar și alergări pe drumuri forestire.

Întâmplarea a făcut ca în pensiunea în care el era cazat să se afle  în cantonament și jucătoarele unui club de volei din Oradea, așa că Valentin a acceptat imediat provocarea de a juca alături de ele:

„Eu am făcut parte din echipa de volei a liceului și antrenorul nostru spunea că  eram chiar un jucător bun, dar de atunci nu am mai avut ocazia să practic voleiul nici măcar ocazional. Și deși fac mișcare constant pentru că joc squash de performanță, partida de volei a fost extrem de solicitantă”, adaugă prezentatorul.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te