În august 2014, Robin Williams s-a sinucis, după o luptă cruntă cu o boală rămasă nediagnosticată, demența cu corpi Lewy. Acum, văduva lui a povestit pe larg cât s-a chinuit actorul.
În august 2014, Robin Williams s-a sinucis, după o luptă cruntă cu o boală rămasă nediagnosticată, demența cu corpi Lewy. Acum, văduva lui a povestit pe larg cât s-a chinuit actorul.
Demența cu corpi Lewy (Lewy Body Dementia/LBD, în engleză) se agravează cu timpul, e incurabilă şi dificil de diagnosticat, având simptome care seamănă cu cele ale Alzheimer-ului şi Parkinson-ului. Corpii Lewy sunt acumulări anormale de proteine în celule. LBD se manifestă prin halucinaţii, dificultăţi la mers, rigiditate, depresie, paranoia, anxietate, probleme de gândire, dereglări de somn şi modificări ale funcţiiilor corporale (presiune sanguină, reglarea temperaturii corporale).
Boala afectează 1,4 americani anual (conform lbda.org) şi unul dintre ei a fost Robin Williams. Actorul s-a sinucis pe 11 august 2014, la 63 de ani, spânzurându-se în casa lui din California. Suferea de LBD, diagnosticată greşit drept Parkinson cu două luni înainte de moartea lui şi identificată corect abia la autopsie.
Acum, la doi ani de la tragedie, soţia actorului (Susan Schneider, care acum este membră a consiliului director al American Brain Foundation) a povestit în revista medicală „Neurology”, într-un lung eseu intitulat „Teroristul din creierul soţului meu”, cum se manifesta boala şi ce luptă dureroasă a dus soţul ei.
„Nu mi-am pierdut doar soţul, ci şi cel mai bun prieten. Eu şi Robin ne-am sprijinit reciproc, cu dragoste necondiţionată, (…) timp de 7 ani”, explică aceasta, a treia soţie a actorului (s-au căsătorit în 2011).
Primele simptome s-au manifestat în octombrie 2013 (anxietate, constipaţie, insomnie, stres, absenţa mirosului şi un uşor tremur al mâinii stângi). Medicii l-au testat pentru diverticulită (afecţiune a colonului), dar rezultatul a fost negativ. În aprilie 2014, a avut un atac de panică, la filmările comediei „O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului”, în Vancouver; medicul i-a prescris pastile antipsihotice, care nu l-au ajutat (lucru des întâlnit la pacienţii cu LBD). Nu mai putea ţine minte nici măcar o replică şi anxietatea îl controla, dărâmându-l psihic.
„M-a sunat de câteva ori. Era foarte nesigur pe el. Avea temeri nefondate şi nu îl puteam convinge că nu are dreptate. Nu puteam să îl ajut să-şi conştientizeze propria valoare. Robin îşi pierdea minţile şi era conştient de asta. Spunea mereu «Vreau doar să îmi repornesc creierul»”, scrie Susan.
În mai, a fost diagnosticat cu Parkinson şi a încercat să scape de simptome cu terapie, sport (mers cu bicicleta, antrenamente fizice, mediaţie, yoga), auto-hipnoză; nimic nu l-a ajutat pe termen lung.
„În tot acest timp, am reuşit cumva să umplem lunile de vară cu bucurie, fericire şi lucrurile simple pe care le iubeam: mese şi aniversări cu familia şi prietenii, am mers la film împreună, am meditat, am mers la masaj şi ne-am ţinut mult de mână”.
Problemele s-au agravat în următoarele 10 luni, până au ajuns să-i controleze corpul (paranoia, insomnii, probleme la mers şi la evaluarea distanţelor şi adâncimii spaţiale, probleme de gândire şi probabil halucinaţii – singurele simptome pe care nu le-a împărtăşit cu soţia lui). Numeroasele teste, vizite la psihiatru şi investigaţii le-au umplut viaţa celor doi, şi – deşi rezultatele erau mereu negative – şi ea, şi Robin simţeau că ceva e în neregulă.
„Simţeam că se îneacă în propriile simptome şi eu mă înecam odată cu el”, scrie ea.
Medicii i-au schimbat medicamentele şi cele noi păreau a da roade şi i-au spus să doarmă singur, pentru a scăpa de insomnii.
„Sâmbătă am făcut toate lucrurile care ne plăceau şi a fost perfect – ca o întâlnire lungă. Când am mers la culcare, ca de obicei, mi-a spus «Noapte bună, dragostea mea». Duminică am simţit că e mai bine. Cuvintele lui au ecou până astăzi”, povesteşte Susan; luni, Robin s-a sinucis.
Schneider a cercetat boala, după moartea lui Williams, şi spune că cei 4 doctori pe care i-a consultat postum au spus că simptomele erau unele dintre cele mai grave văzute de ei. Pierduse 40% dintre neuronii care secretă dopamină şi nu mai avea aproape deloc neuroni cerebrali sănătoşi.