Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Vă vine să credeți? Se împlinesc 30 de ani de la lansarea comediei „Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit”, cu regretatul Robin Williams!

de Andreea Hentea,

Deși pare incredibil, în acest an se împlinesc trei decenii de la lansarea filmului „Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit”, una dintre comediile hollywoodiene devenite clasice, cu regretatul Robin Williams în rol principal.

Simplă, caldă și neobișnuit de inventivă, comedia „Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit” / „Mrs. Doubtfire”, regizată de Chris Columbus, ne ducea drept în miezul problemelor simpaticei familii Hillard.

Disperat că, în urma unui divorț amar, se va îndepărta și mai mult de iubita lui soție, Miranda (Sally Field), și va pierde custodia copiiilor săi, Lydia, Chris (Matthew Lawrence) și Natalie (Mara Wilson), actorul Daniel Hillard (Robin Williams) avea ideea nebunească de-a se deghiza în menajeră și a deveni angajat în propria casă.

Situația se agrava când la orizont apărea perfectul Stu Dunmeyer (Pierce Brosnan), un rival cu care era imposibil de concurat. „Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit” rămâne una dintre cele mai tandre comedii romantice realizate la Hollywood, în care Robin Williams a realizat un tur de forță actoricesc.

Schimbând nenumărate măști și peruci, folosindu-și ingeniozitatea unică și umorul sclipitor, el a făcut din răbdătoarea doamnă Doubtfire unul dintre personajele antologice create la Hollywood.

Secretul unui film perfect

Recent, Lisa Jakub, care o juca pe fiica cea mare, a explicat recent, într-un interviu aniversar, de ce crede că filmul a avut un asemenea succes. Întrebată care crede că este motivul pentru care filmul e atât de iubit după trei decenii, Lisa a spus că regretatul Robin Williams este cel căruia i se datorează reușita sa.

„Probabil că datorită lui încă vorbim despre film după atâția ani. Este uluitor pentru mine că oamenii încă urmăresc povestea și că îi emoționează atât. E vorba în întregime de Robin, el era atât de amuzant și atemporal, așa că meritul e numai al lui”..

Ce pățești după un succes uriaș

O necunoscută în 1993, când a fost distribuită în rolul Lydiei Hillard, fiica cea mare a cuplului jucat de Robin Williams și de Sally Field, Lisa Jakub (azi în vârstă de 44 de ani) a devenit imediat recognoscibilă pe stradă după ce povestea s-a lansat pe ecrane.

Deși a fost foarte apreciată de critici pentru rol, Lisa Jakub, care avea pe atunci cincisprezece ani, a plătit un preț mare pentru popularitatea ei – a fost exclusă de la liceu după ce a pierdut prea multe zile de școală din cauza filmărilor.

Lisa Jakub

Deși s-a retras din actorie la 22 de ani și a urmat o altă carieră (în prezent este scriitoare, instructor de yoga și avocat al sănătății mintale), fanii au fost încântați de recenta ei apariție într-un interviu televizat, cu ocazia aniversării a trei decenii de la premiera americană a filmului (în România a avut premiera pe 30 martie 1994 – n.r.).

Lisa Jakub a povestit la talk-show-ul matinal australian Today Extra că preocupările ei legate de sănătatea mintală au fost inspirate mai ales de Robin Williams, extraordinarul ei coleg de platou, care s-a sinucis în 2014.

Generosul actor a încurajat-o să-i ajute pe cei care suferă de o sănătate mintală precară. „M-am luptat cu anxietatea și depresia toată viața, iar Robin a fost foarte deschis cu mine în privința propriei sale bătălii cu boala. Acesta este principalul motiv pentru care fac ceea ce fac astăzi”, a povestit Lisa. Ea a mai spus că legătura cu membrii distribuției a fost instantanee.

„Matt și Mara (interpreții fraților ei – n.r.) mi-au fost ca niște frați de la început, iar Robin și Sally s-au purtat absolut uimitor cu noi, așa că au transformat filmările într-o perioadă cu totul specială”.

Totuși, deși experiența ei la filmări a fost atât de frumoasă, Lisa a mai spus că un platou de filmare poate fi un loc foarte dificil pentru un copil și că nu există încă suficiente metode de protecție a copiilor actori, deși s-a decis, la nivel general, că industria filmului e singura prielnică pentru copii.

Declarațiile ei vin la nu foarte mult timp după cele ale Marei Wilson, interpreta mezinei din film, care a povestit, și ea, cât de solicitant din punct de vedere emoțional este să fii copil vedetă.

Pierce Brosnan, Matthew Lawrence, Sally Field, Mara Wilson, Lisa Jakub și Robin Williams

Pierce Brosnan (foarte emoționat de întâlnirea cu Lisa Jakub, Matthew Lawrence și Mara Wilson, la a douăzeci și cincea aniversare a filmului) a povestit recent cum a salvat Robin Williams dificila secvență de la piscină, în care personajul lui își pocnea în ceafă cu o lămâie rivalul (care îl făcuse „ratat”) în timp ce acesta ducea o tavă cu băuturi, apoi arunca vina pe chelner. Pierce Brosnan a dezvăluit că toată scena a fost o improvizație a genialului actor de comedie care a fost Robin Williams.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te