Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

UTV își face buletin! De 14 ani, all about U

de Redactia Tvmania

UTV, prima televiziune muzicală interactivă din România, împlinește astăzi, 9 aprilie, 14 ani de emisie. Vedetele aniversării vor fi echipa UTV, artiștii și publicul, cei alături de care UTV a ajuns să-și facă buletin. Andra, Ruby, Dorian Popa, Lora sunt câțiva dintre artiștii care vor dezvălui cum arătau și cine erau la 14 ani, iar fanii muzicii bune care stau cu ochii pe UTV au șansa să câștige o bursă aniversară.

“Ca orice adolescent, UTV simte, la 14 ani, că toată lumea e a lui și că aventura de acum înainte se conturează mai bine. UTV va continua să exploreze, să descopere muzica bună și o va da cadou publicului, ca și până acum,” a declarat Diana Galiceanu, managerul postului.

Pentru că aniversările sunt momente care ne fac să ne amintim ce tineri și frumoși eram și încă suntem, UTV face o călătorie în timp alături de VJ-ițele postului, Liza, Dana și Andreea și vedetele din lumea muzicii. La ceas de sărbătoare, scoatem din sertar fotografii ale vedetelor pe care nu le-ați mai văzut niciodată și întrebări indiscrete din oracolul de clasa a opta. La “Meet me at 14th”, vedetele UTV, Andra, Ruby, Dorian Popa și Lora, și nu doar ei, răspund la întrebări din “caietul de amintiri”: „Cum a fost primul sărut?” sau „La ce oră trebuia să intri în casă?”. Noaptea Târziu, Ana Baniciu și Nika au acceptat provocarea „Switch the story”, iar „Gum Challenge” testează memoria artiștilor și-i pune să recunoască în ce an au apărut câteva dintre piesele cele mai faimoase lansate din 2005 până azi.

Există locuri în lume în care, de ziua ta, obiceiul este să dăruiești. UTV va urma această tradiție și va acorda o “bursă să faci ce vrei tu” celui mai norocos dintre fanii UTV care, în luna aprilie, va prinde parola zilei și se va înscrie în concurs. Detaliile despre înscriere și regulament sunt disponibile pe www.utv.ro. Your choice, emisiunea în care playlist-ul e făcut de mâna ta, emisiunea de IT & social media 2.0 și lecția musai de exprimare corectă adusă de Dana “Pe limba ta” sunt doar câteva dintre cele mai proaspete schimbări din grila UTV, în ultimul an.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te