Homepage  / Articole

Urzeala tronurilor: scandal cu capul tăiat al lui Bush

Urzeala tronurilor: scandal cu capul tăiat al lui Bush

de Redactia Tvmania

Serialul HBO „Urzeala tronurilor” este implicat în ditamai scandalul, după ce s-a aflat că  în ultimul episod al primului sezon apare capul tăiat al fostului preşedinte SUA – de fapt, o proteză de recuzită folosită la filmări.

Creatorii David Benioff şi D.B. Weiss au menţionat amănuntul în materialele extra de pe box-set-ul de DVD-uri cu primul sezon, iar liderii partidului republican au sărit în sus când au auzit asta, scrie deadline.com.

Postul HBO a emis un comunicat în care explică: „Credem că e inacceptabil, lipsit de respect şi de prost gust. Ne pare rău că s-a întâmplat asta şi imaginea va fi îndepărtată de pe toate DVD-urile viitoare cu serialul”.

Benioff şi Weiss au explicat că folosesc ca recuzită orice capete închiriate din depozite, neputând să realizeze de fiecare dată unele special pentru serial. Imaginea cu pricina apare când Regele Joffrey (Jack Gleason) îi arată Sansei Stark (Sophie Turner) capul tăiat al tatălui ei, înfipt într-un par, iar ultimul cap din dreapta e o proteză ce seamănă cu George Bush.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton