Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

11111Game of Thrones

„Urzeala tronurilor”, „Obsesia Evei”, „Războinicul” – ce seriale noi vin în luna aprilie pe platforma HBO GO

1 April 2019

Luna aprilie stă, bineînțeles sub semnul „Urzelii tronurilor', dar nu e singura producție care va avea premiera pe HBO GO. Vedeți mai jos ce mai putem vedea.

 

BARRY – II

Din 1 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Bill Hader este Barry, un asasin plătit deprimat și modest, care, în timpul unei misiuni în Los Angeles, devine membrul unei comunități de studenți la actorie și decide să își schimbe viața, deși trecutul nu îl lasă.

„Barry' este o comedie neagră în care personajul principal, interpretat de Bill Hader, este un asasin plătit deprimat și modest. Singuratic și nemulțumit de viața pe care o duce, Barry pleacă la Los Angeles unde trebuie să omoare un actor în devenire. În timpul misiunii, el intră în rândurile studenților la actorie și decide să își schimbe viața. Cum, însă, trecutul nu îl lasă în pace, întrebarea care se pune este: va reuși el, oare, să păstreze echilibrul între cele două vieți ale sale care sunt atât de diferite?

 

VEEP/ VICEPREȘEDINTA – VII

Din 1 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Cel de-al șaptelea sezon al multi-premiatului serial de comedie ce o are drept protagonistă pe laureata cu Emmy® Julia Louis-Dreyfus o readuce în lumina reflectoarelor pe Selina Meyer, fost vicepreședinte și președinte de un mandat, care nu se poate adapta la viața civilă și candidează din nou la funcția de președinte.

HBO prezintă cel de-al șaptelea și ultimul sezon al serialului de comedie laureat cu Emmy care analizează cu mult umor și într-o notă satirică ciudata lume a politicii, prin prisma fostului vicepreședinte și președinte de un mandat Selina Meyer (Julia Louis- Dreyfus). Sezonul șapte continuă acolo unde s-a încheiat cel de-al șaselea sezon – Selina nu se adaptează la viață civilă și se gândește din nou la funcția de președinte.

 

GAME OF THRONES/ URZEALA TRONURILOR – VIII

Din 15 aprilie, în fiecare luni, de la ora 04:00, un episod în fiecare săptămână

Bazat pe faimoasele romane fantasy ale lui George R.R.Martin, „Urzeala tronurilor' este o poveste epică despre trădare și noblețe ce are loc în Westeros, unde verile și iernile pot dura ani întregi, doar dorința pentru putere fiind eternă.

Cel mai vizionat serial din istoria HBO-ului și un fenomen la nivel mondial, „Urzeala tronurilor' se întoarce pentru ultimul sezon. Bazat pe faimoasa serie fantasy „Cântec de gheață și foc' a lui George R.R.Martin, acest serial HBO are loc într-o lume fantastică locuită de femei și bărbați ambițioși, asemenea lumii reale. În cele Șapte Regate din Westeros, cine stă pe Tronul de Fier deține o putere incredibilă, serialul axându-se pe familiile care se ridică și apoi cad în timp ce caută să posede această putere. Este o poveste despre duplicitate și trădare, noblețe și onoare, cuceriri și triumf. În „Urzeala tronurilor', fie câștigi, fie mori.

 

GENTLEMAN JACK/ DOMNUL JACK

Din 23 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Serialul spune povestea Annei Lister, o proprietară de pământuri din Yorkshire, renumită pentru jurnalul ei de patru milioane de cuvinte, care a documentat relația ei lesbiană, călătoriile și eforturile de salvare a casei familiei sale, Shibden Hall.

În 1832, după ani de călătorii exotice și socializare, Anne Lister se întoarce la Halifax, West Yorkshire, hotărâtă să salveze străvechea casă a familiei, Shibden Hall. Pentru a readuce Shibden Hall la vechea sa glorie, Anne trebuie să redeschidă minele de cărbune și să se căsătorească cu un om bogat. Dar aceasta nu este doar o simplă poveste de dragoste din epoca Regenței. Carismatică și deșteaptă, Anne Lister – care s-a îmbrăcat mereu doar în negru și a făcut furori în înalta societate – nu are nicio intenție să se căsătorească cu un bărbat. Onestă cu propria ei fire, ea intenționează să se căsătorească cu o femeie. Și nu orice femeie: femeia care se căsătorește cu Anne Lister trebuie să fie extrem de bogată. Fiecare parte a poveștii lui Anne se bazează pe fapte istorice, înregistrate în cele patru milioane de cuvinte din jurnalele ei care conțin cele mai intime detalii ale vieții sale, odinioară ascunse într-un cod secret care, în fine, a fost spart.

 

TOP OF THE LAKE/ MISTERUL LACULUI

Ambele sezoane vor fi disponibile pe HBO GO din 18 aprilie

Detectivul Griffin revine în Laketop, orășelul ei natal din Noua Zeelandă, pentru a-și vizita mama muribundă. Acolo, ea începe să investigheze dispariția lui Tui Mitcham, fata de 12 ani a unui mare traficant de droguri.

Acest serial polițist plin de suspans creat de Jane Campion spune povestea detectivului Robin Griffin (Elisabeth Moss) care investighează dispariția unei fete de 12 ani, Tui Mitcham, care este însărcinată și care e fiica marelui traficant local de droguri Matt Mitcham (Peter Mullan). Revenită acasă pentru a-și vizita mama bolnavă (Robyn Nevin), Robin e hotărâtă să o găsească pe Tui, în ciuda faptului că atât poliția locală cât și familia fetei i se opun. Ea face cunoștință cu GJ (Holly Hunter), un lider spiritual care are grijă de femeile cu probleme și se reîntâlnește cu iubitul ei din liceu, Johnno Mitcham (Thomas M. Wright). Pe măsură ce investigația se aprofundează, Robin descoperă secretele orașului și se confruntă cu niște adevăruri întunecate din propriul său trecut.

 

KILLING EVE/ OBSESIA EVEI – II

Din 8 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Eve este o agentă MI5 foarte inteligentă și cam plictisită. Villanelle este o criminală talentată și volatilă. Serialul spune povestea acestor două femei, fiecare obsedată de cealaltă și ambele prinse într-o confruntare totală.

Serialul „Obsesia Evei' revine cu un mult-așteptat al doilea sezon. Sandra Oh și Jodie Comer își reiau rolurile – Eve (Oh), agentă MI5 și Villanelle (Comer), criminală psihopată – în această poveste despre două femei legate de o obsesie mutuală. Povestea continuă exact acolo unde s-a terminat primul sezon – Villanelle a dispărut, iar Eve este disperată pentru că nu știe dacă femeia pe care a înjunghiat-o mai trăiește. Eve e decisă să o găsească pe Villanelle cât mai curând… dar, din nefericire, nu este singura care o caută.

 

MOTHERFATHERSON/ MAMĂ, TATĂ, FIU

Din 18 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Richard Gere și Helen McCrory joacă un cuplu de părinți separați care sunt siliți să colaboreze atunci când stilul de viață auto-distructiv al fiului lor, Caden, are consecințe devastatoare ce amenință viitorul familiei și al imperiului său.

Richard Gere este Max, un om de afaceri carismatic care deține entități mass-media la Londra și prin întreaga lume. Helen McCrory este Kathryn, o moștenitoare din Marea Britanie, care s-a îndepărtat de Max după ce căsnicia lor a eșuat. Fiul lor de 30 de ani, Caden (Billy Howle), conduce ziarul lui Max din Marea Britanie și este pregătit să calce pe urmele tatălui său și să devină unul dintre cei mai puternici bărbați din lume. Dar când stilul său de viață auto-distructiv o ia razna, consecințe devastatoare amenință viitorul familiei și al imperiului lor de afaceri și are, în același timp, implicații profunde pentru țară în perioada premergătoare alegerilor generale.

 

THE WALKING DEAD – 5 sezoane

2 sezoane din 4 aprilie, apoi un sezon în fiecare săptămână

„The Walking Dead' prezintă drama continuă a oamenilor după apocalipsa zombi. Serialul urmărește un grup de supraviețuitori conduși de fostul ofițer de poliție Rick Grimes care călătoresc în căutarea unui cămin sigur.

Bazată pe una dintre cele mai populare și de succes benzi desenate din lume, scrisă de Robert Kirkman, această dramă dură descrie viața din lunile și anii care urmează după apocalipsa zombi. Conduși de fostul ofițer de poliție Rick Grimes (Andrew Lincoln), familia lui și un grup de supraviețuitori sunt mereu în căutarea unui cămin sigur. Dar presiunea zilnică de a rămâne în viață îi determină pe unii dintre ei să comită cele mai crude fapte, descoperind curând că frica copleșitoare în fața supraviețuitorilor poate fi mai periculoasă decât monștrii care se plimbă printre ei.

 

WARRIOR/ RĂZBOINICUL

Din 6 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Acțiunea serialului are loc în Chinatown-ul din San Francisco imediat după Războiul Civil. Filmul spune povestea unui tânăr expert în arte marțiale, proaspăt sosit din China, și care se trezește prins în sângeroasele războaie Tong.

Serialul este o dramă violentă și plină de acțiune ce are loc în timpul brutalelor războaie Tong din Chinatown-ul din San Francisco în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Serialul îl are drept protagonist pe Ah Sahm (Andrew Koji), un expert în arte marțiale emigrat din China în condiții misterioase și angajat de cea mai puternică familie mafiotă din Chinatown. Filmat la Cape Town, în Africa de Sud, acest serial Cinemax are la bază scrierile legendarului Bruce Lee.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare