Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Universal Channel aduce seriale noi

de Redactia Tvmania

Grila pe luna mai a postului Universal Channel include trei seriale în premieră. Este vorba despre primele sezoane din „CSI: Miami” (din 3 mai, de la ora 16:05), „Pacienţi de lux”/„Royal Pains” (din 10 mai, de la ora 22.00) şi „Sora Jackie”/„Nurse Jackie” (din 12 mai, de la ora 22.00).

Acesta din urmă a debutat anul trecut în SUA, are deja o nominalizare la Globul de Aur şi o are în centru pe asistenta medicală Jackie Peyton (Edie Falco), care lucrează la un spital din New York şi este dependentă de pastile.

„Pacienţi de lux” (2009) spune povestea lui Hank Lawson (Mark Feuerstein), un doctor de la urgenţe care este acuzat de moartea unui pacient şi se mută în Hamptons, unde devine medic independent, lucrând pentru bogaţii de aici.

În primul sezon din „CSI: Miami” (serial care a ajuns la opt serii în SUA), privitorul cunoaşte echipa condusă de locotenentul Horatio Caine (David Caruso), care rezolvă tot felul de cazuri în Miami (Florida).

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te